Marcel de la Insula Iubirii a făcut un pas mare în relația sa cu Armina pe care a cerut-o în căsătorie. Cererea a avut loc într-un cadru emoționant și a reușit să surprindă pe toată lumea cu gestul său.
A cerut-o în căsătorie la o nuntă
Ispita din emisiunea „Insula Iubirii” a reușit să atragă publicul prin carisma sa. Deși în emisiune s-a aflat într-un triunghi amoros, el a reușit să își găsească fericirea după încheierea show-ului. Astfel, relația lui cu Armina s-a dezvoltat natural și armonios, ei fiind pregătiți să facă marele pas, conform Cancan.
Marcel și Armina se aflau la o nuntă, iar în momentul în care se pregătea momentul aruncării buchetului, Marcel s-a așezat în genunchi și i-a pus marea întrebare. Armina, dar și restul invitaților au fost extrem de surprinși de gestul acestuia. Momentul a fost urmat de aplauze și urale și imaginile au ajuns rapid pe rețelele de socializare.
Fanii au felicitat bărbatul pentru decizia importantă pe care a luat-o și consideră că relația lor este un exemplu de echilibru și afecțiune.
„Și am zis DA iubirii vieți mele, cu bune cu rele mereu împreună @marcelandrei89 te iubesc enorm”, a scris Armina pe Instagram.
A post shared by Armina Grigoras (@armina.grigoras)
Marcel a mai spus că vrea să se însoare cu Armina
„Maluma de România”, după cum este numit Marcel, pare că a lăsat în urmă întreaga controversă din timpul emisiunii „Insula iubirii”. Chiar dacă se zvonea că ar avea sentimente față de o concurentă, se pare că relația cu Armina este cea pe care și-o dorește.
Deși cererea în căsătorie a avut loc de curând, Marcel și-a mai expirat dorința de a face nuntă cu Armina, chiar în cadrul unui podcast moderat de Bursucu.