Mihai Rotaru, anunț despre viitorul lui Alexandru Mitriță: „Va rămâne cel puțin până atunci”

Mihai Rotaru, anunț despre viitorul lui Alexandru Mitriță: „Va rămâne cel puțin până atunci”

Mihai Rotaru a vorbit din nou despre viitorul lui Alexandru Mitriță. Finanțatorul alb-albaștrilor nu exclude plecarea atacantului în vârstă de 29 de ani din Bănie. Totuși, Mihai Rotaru a anunțat că, într-o mare măsură, Mitriță va rămâne la Universitatea Craiova pentru preliminariile UEFA Conference League.

Mihai Rotaru, anunț despre viitorul lui Alexandru Mitriță: „Va rămâne cel puțin până atunci”

Alexandru Mitriță a impresionat de la revenirea la Universitatea Craiova, în vara anului trecut, însă nu a fost convocat în lotul României pentru EURO 2024. De-a lungul sezonului 2023/2024, fotbalistul care evoluează în extrema stângă a adunat 39 de partide, reușind să marcheze 16 goluri și să ofere 14 pase decisive.

Deși mai are contract cu Universitatea Craiova până în iunie 2026, Alexandru Mitriță ar putea pleca din Bănie chiar în fereastra de transferuri din această vară. Mihai Rotaru a anunțat că fotbalistul a fost prezent la reunirea care a avut loc luni, 10 iunie.

“Mitriță a venit la reunire. Până se va hotărî – nu numai el, ci toată situația, cluburile, Alex – el va fi jucătorul Craiovei. E o probabilitate foarte mare să fie cel puțin în preliminariile Conference League. 

A fost în vacanță, s-a întors la reunire și acum trage tare. Am spus că probabilitate de plecare există pentru oricare jucător nu numai de la Universitatea Craiova, ci de la orice club. 

Noi nu vorbim de transferuri în presă. Repet, probabilitate ca un jucător să plece este la orice club”, a declarat Mihai Rotaru, la TV Digi Sport. Mitriță are o cotă de piață de 3,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.

Adrian Mutu, ajutor de nădejde pentru Mihai Rotaru: „L-am sunat”

Mihai Rotaru a mai dezvăluit că Adrian Mutu a fost piesă de bază în transferul lui Anzor Mekvabishvili la Universitatea Craiova de la Dinamo Tbilisi. Patronul din Bănie s-a înțeles atât cu jucătorul, cât și cu clubul privind transferul, însă problemele au apărut din cauza impresarului.

Agentul nu voia să-l lase pe Mekvabishvili să joace în România. Ulterior, Rotaru a aflat că impresarul lui Anzor a fost coleg cu Adrian Mutu. „L-am adus pe Anzor, am plătit 750.000 de euro. Ne înțelesesem cu el, cu clubul, apoi am aflat că are un impresar. Lucrurile s-au complicat, a mai durat 3 săptămâni.

Știți cine a rezolvat-o? Adi Mutu, pentru că știa impresarul din Italia, jucaseră împreună. L-am sunat pe Adi și l-am rugat să ne ajute și s-a rezolvat. Impresarul nu voia să îl lase în România. Anzor este singurul jucător străin din România care va juca la Euro”, au fost cuvintele lui Mihai Rotaru.

Please follow and like us:
Pin Share