Mircea Lucescu primește vești excelente din Turcia. Deian Sorescu a spart gheața în acest sezon

Mircea Lucescu primește vești excelente din Turcia. Deian Sorescu a spart gheața în acest sezon

Deian Sorescu trage tare să îl impresioneze pe Mircea Lucescu. Polivalentul internațional român a marcat un gol în etapa a 7-a din Super Liga Turciei. Polivalentul mijlocaș este pe lista preliminară a stranierilor convocați pentru dubla cu Cipru și Lituania.

Deian Sorescu, gol în Turcia pentru Gaziantep! Internaționalul român a spart gheața

Deian Sorescu (27 de ani) a început ca titular meciul dintre Eyupsor și Gaziantep. Internaționalul român, folosit pe postul de mijlocaș dreapta, a făcut o primă repriză excelentă, încununată cu golul egalizator al oaspeților.

În minutul 28, când tabela arăta 1-0 pentru Eyupspor, după reușita lui Kutucu (15), fostul fotbalist de la Dinamo și FCSB a restabilit egalitatea. Servit excelent de Okereke, Deian Sorescu a marcat pentru 1-1. a Românul a primit mingea în centru, între doi fundași adverși, pe care i-a depășit în viteză, după care, rămas singur cu portarul, șutat în dreapta lui fără a îi da vreo șansă.

👊 Sorescu’nun golünün ardından bizim takım! https://t.co/R7XCo1f3nA pic.twitter.com/EwhokMj5TQ

— Gaziantep FK (@GaziantepFK) September 29, 2024

1-1 a fost scorul pauzei între Eyupsor și Gaziantep, chiar dacă formația gazdă a avut o șansă uriașă să facă 2-1. Mame Thiam a ratat o lovitură de pedeapsă în prelungirile primei reprize. Dioudis, portarul lui Gaziantep, a fost erou. El a reușit să apere de două ori penaltyul.

❌ ikas Eyüpspor’un penaltıcıları, Sokratis Dioudis’i geçemedi!

👉 Dioudis ilk olarak Emre Akbaba’nın penaltısını kurtardı; ihlal nedeniyle penaltının tekrarına karar verildi.

👉 Thiam’ın kullandığı ikinci penaltı vuruşunda da Dioudis, gol izni vermedi.#beINSPORTS #EYPvGFK pic.twitter.com/DQu7zXKxdP

— beIN SPORTS Türkiye (@beINSPORTS_TR) September 29, 2024

Pentru Sorescu, meciul cu Eyupspor e al șaselea pe care îl joacă în acest sezon la Gaziantep și primul în care reușește să marcheze. În vară, Sorescu a fost cumpărat definitiv de la Rakow, polonezii primind 700.000 de euro pentru transferul său.

Deian Sorescu se află pe lista preliminară a stranierilor convocați de Mircea Lucescu pentru dubla cu Lituania și Cipru din UEFA Nations League. Meciurile vor avea loc în deplasare, pe 12, respectiv 15 octombrie. După primele două runde, „tricolorii” sunt lideri în Liga C – Grupa 2, cu maximum de puncte, după victoriile cu Kosovo (3-0) și Lituania (3-1).

Lista preliminară a stranierilor convocați pentru dubla cu Lituania și Cipru

Portari: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0);

Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 33/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0);

Mijlocași: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 18/1);

Atacanți: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia, 45/11), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania, 1/1).

Please follow and like us:
Pin Share