Miturile care bântuie Occidentul

RMAG news

”Când elitele au încredere în ele însele, regimurile sunt stabile. Astăzi, elitele de pe ambele maluri ale Atlanticului numai încrezătoare nu sunt. În ultimii patru ani și-au tot dat ochii peste cap că lucrurile merg cum merg”, scrie Yanis Varoufakis, pentru Project Syndicate.

În Statele Unite, eșecul sancțiunilor draconice pentru a distruge economia Rusiei și rezistența companiilor chineze în fața sancțiunilor dure au generat un amestec de nihilism și șovinism. Avem trei mituri care contribuie la frustrarea centriștilor din Occident, cei care au crezut că dețin hegemonia.

Fiecare dintre aceste mituri este greșit. Demontarea castor mituri este mai mult decât necesară pentru a înțelege ceea ce trăim în prezent.

Să începem cu mitul confruntării dintre centrul politic și extrema dreaptă și să ne întrebăm: oare apariția de nicăieri a lui Macron și ascensiunea lui până la președinția Franței s-ar fi întâmplat dacă Marine Le Pen nu ar fi fost un rival puternic? Nu. Dar oare Marine Le Pen ar fi devenit un rival puternic dacă cineva ca Macron nu ar fi implementat politici care îi favorizează pe cei foarte bogați (prin reduceri de taxe și tipărire de bancnote) în vreme ce supune austerității cel puțin o jumătate din populație. Din nou, nu.

Este limpede că Macron și Marine Le Pen (la fel ca și democrații din SUA și Donald Trump) se urăsc, însă puterea lor este simbiotică. Centrul are o politică socialistă față de cei mai bogați, în vreme ce le prescrie austeritate pe pâine celor mai săraci, iar aceasta alimentează ascensiunea extremei dreapta, ascensiune care, la rândul ei, oferă centrului politic argumentul că este singura apărare în fața neofascismului.

Să trecem acum la mitul alegătorului obișnuit din Occident care, în mod iresponsabil, ignoră reluarea creșterii economice în perioada post-pandemie. Singurii oameni care sunt surprinși de decăderea lui Macron sau acuză marea masă că nu apreciază cum trebuie politicile economice ale lui Biden trăiesc într-o lume a statisticilor per capita și a datelor macroeconomice. Pentru ei, o zecime de procent PIB în plus ici și un procent în minus la șomaj colo face diferența.

În 1992, sloganul campaniei lui Bill Clinton a fost ”it’s the economy, stupid”. Și încă este așa. Însă întrebarea de acum este: a cui economie? Când îi întrebi pe cei care se zbat să trăiască decent de ce sunt nemulțumiți în timp ce PIB-ul creste, ei vor spune: «Poate că creste PIB-ul tău, pentru ca al meu nu crește». Când le spui că inflația a scăzut, ei îți vor spune: «Poate că prețurile tale nu mai cresc, dar prețurile pe care le plătesc eu au explodat!» Pe scurt, este absolut logic ca, în lumea noastră de  după criza din 2008, statisticile sclipitoare să ascundă o scădere a perspectivelor economice ale majorității populației.

După ce și-au supraestimat hegemonia asupra propriilor popoare, elitele centriste din Occident au început sa supraestimeze puterea asupra unor rivali externi, în special Rusia și China. În ambele cazuri, rezultatul exercitării acestei puteri a dus la un rezultat opus celui scontat.

În cazul Rusiei, sancțiunile fără precedent ale Vestului după invazia rusa în Ucraina au fost o mană cerească pentru președintele Vladimir Putin. Cea mai mare vulnerabilitate a lui Putin a fost puterea limitată pe care o avea asupra oligarhilor ruși, cei care au reușit să-și dosească în Vest averile obținute prin furt. Însă sancțiunile i-au dat lui Putin ocazia să-i oblige pe oligarhi să aleagă între Rusia și Vest, îndulcind acest ultimatum cu perspectiva apetisantă ca oligarhii să preia afacerile abandonate de Vest în Rusia, cum ar fi McDonald’s și IKEA.

În plus, economia de război a Rusiei, ruptă de lanțurile de producție și aprovizionare ale Vestului, a dus la reindustrializare masivă. Aceasta a compensat cu asupra de măsură pierderea bunurilor venite din import și creșterile prețurilor.

Rezistența Chinei a fost o dezamăgire și mai mare pentru oficialii de la Washington care au crezut că legile prin care Biden a interzis tuturor (nu numai americanilor) să vândă tehnologie avansată companiilor chineze vor da o lovitura decisivă firmelor din China și vor ajuta SUA să câștige al doilea război rece. Spre exemplu, Huawei a dezvoltat programe noi care să stoarcă o putere mai mare din cipuri, în vreme ce alte companii au început să ajungă din urmă Vestul pe partea de hardware. În plus, China a inundat piețele cu vehicule electrice low-cost și superioare tehnologic, prinzând autoritățile americane și europene cu garda jos.

Poate că cea mai mare lovitură dată încrederii elitelor occidentale a venit după impunerea sancțiunilor, atunci când liderii occidentali încercau să-și convingă populația că producția va reveni în țările vestice. Abia atunci și-au dat seama că 30 de ani de delocalizare a producției au făcut ca Vestul să rămână impotent. Oricum am privi lucrurile – fie din perspectiva SUA, a Marii Britanii sau a UE – vom vedea că statelor vestice le lipsește expertiza pe care o aveau cândva de a construi și fabrica lucruri – de la căile ferate din Marea Britanie, la submarinele nucleare americane, la energia verde și sănătatea publică.

Există un contrast cu evoluțiile din Rusia și China care îi îngrijorează acum pe liderii occidentali, care, vreme de zeci de ani au fost momiți de lobby-ul corporațiilor și de think tankuri să reducă capacitarea de producție a statelor lor. Rămâne de văzut dacă asta îi va face sa renunțe la cele trei mituri în care au crezut atâta timp.

The post Miturile care bântuie Occidentul appeared first on Cotidianul RO.