„Regele” a spus că are condiții foarte bune la Constanța, motiv pentru care nu a fost interesat de a pleca în Turcia, vorbind și despre meciul amical al „marinarilor” împotriva bulgarilor de la Cerno More Varna.
Motivul pentru care Gică Hagi nu a plecat cu Farul în Antalya
Gică Hagi a vorbit despre motivul pentru care a decis ca Farul Constanța să nu plece în Antalya, spunând că are condiții foarte bune la Constanța: „Avem condiții foarte bune, de-asta nu am plecat.
Vom juca împotriva celor de la Cerno More Varna, e o echipă bună din Bulgaria. În fotbal se poate întâmpla orice, dar știu ce valoare avem, ce potențial avem și nu ne gândim la retrogradare”.
„Am trecut și grupa de cupă și vedem ce o să fie și acolo. Toate meciurile sunt importante. Noi am avut multe accidentări, n-am avut lotul niciodată la dispoziție, dar niciodată nu m-am plâns de lucrul ăsta.
Sperăm să nu mai avem accidentările pe care le-am avut până acum, pentru că este foarte important să fim toți sănătoși”, a mai spus Gică Hagi, la TV DigiSport.
„Sperăm să fim mai inspirați. Vom lupta!”
„Sperăm să fim mai inspirați și mai buni ca să obținem punctele pe care le-am pierdut. Vom lupta. Am început pregătirea și toată lumea e pregătită. În fotbal, orice e posibil, dar nu ne gândim la retrogradare.
Știm potențialul pe care îl avem și sperăm să fim acolo sus. Nu se știe niciodată în fotbal, s-au văzut atâtea. De ce să nu fie Cupa un obiectiv? Am trecut de grupă și vom vedea ce va fi”, a continuat Gică Hagi.
„Sper să prindem o formă bună, să creștem și să avem aspirații importante. Am avut multe accidentări în tur. Nu am avut niciodată tot lotul la dispoziție, dar nu m-am prins niciodată.
Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă. Sperăm să nu avem și alte accidentări. Nu este adevărat cu Artean, nu au fost discuții. Ne e și greu să aducem, suntem acoperiți cam pe toate pozițiile”, a mai spus „Regele”.