John și Melody Hennessee plănuiesc să-și petreacă restul vieții navigând în jurul lumii – și spun că costurile ar putea fi la jumătate mai scump decât viața lor pe uscat.
Cuplul, originar din Florida, a luat o decizie radicală în urmă cu trei ani: a vândut aproape tot ce deținea, inclusiv afacerea lor principală și locuința, și și-a cumpărat o rulotă pentru a călători prin Statele Unite.
Dar, după o perioadă de călătorii pe uscat, John, 76 de ani, s-a săturat să tot conducă, spune Melody, 64 de ani. Apoi au văzut o reclamă pe Facebook pentru o croazieră de 274 de zile cu Royal Caribbean și a început călătoria lor către o viață permanentă pe mare, scrie SkyNews.
Cei doi navighează în prezent în Republica Dominicană, ca parte a celei mai recente curse dintr-o serie de navigații pe termen lung, care i-au dus în locuri precum Australia, Noua Zeelandă și Pacificul de Sud.
Dar, în timp ce noua lor viață este mai interesantă, ei spun că este și mai ieftină.
„Acum avem o factură de telefon, o factură de navă și câteva facturi de pe cardul de credit pe care le plătim când mergem la țărm, dar atât’, spune John.
„Nu mai avem o ipotecă sau cheltuiala caselor. Nu mai avem asigurări de vehicule, asigurări de proprietate sau facturi de utilități. Lista poate continua. Suntem siguri că viața pe mare este mai ieftină. În acest moment, probabil că este aproape de jumătate din ceea ce era atunci când trăiam pe pământ”, mai spun aventurierii.
În prezent, viața lor este planificată lunar, pe măsură ce trec de la o navă la alta – și sunt rezervate până în decembrie 2024.
Dar în curând cei doi intenționează să își facă o reședință permanentă pe nava de croazieră rezidențială a lui Villa Vie – una dintre primele de acest gen – unde până la 30% dintre cei aflați la bord vor fi rezidenți permanenți.
Nava va face ocolul lumii la fiecare trei ani, în mare parte urmând vremea caldă, dar viața la bordul acestei nave nu va fi ieftină.
Secretul unei nutriționiste pentru a scăpa de pofta de dulciuri
“Am vrut să cumpărăm o cabină ca să o putem proiecta așa cum ne dorim. Va fi acasă pentru noi, probabil pentru cel puțin 15 ani pe navă”, spune Melody.
Cuplul iubește confortul fără probleme de pe un vas de croazieră și, mai ales faptul că pot vedea lumea. „Nava The MV Narrative va avea un parcurs de trei ani și jumătate pentru a face înconjurul lumii și la fiecare oprire, vor petrece cel puțin trei până la cinci zile, ceea ce pe o navă de croazieră obișnuită ai doar câteva ore. Ne place foarte mult acest concept’, a spus John.
Viața este ușoară pentru cei aflați pe un vas de croazieră deoarece totul este all-inclusive. Nu trebuie niciodată să-ți scoți portofelul.
Iar noua navă proiectată pentru rezidenți permanenți va oferi o serie de facilități: Cei care vor locui în ea își vor putea aduce familiile pe navă gratuit – după ce vor plăti taxele portuare – și le va fi rezervat un anumit număr de cabine.
Va exista un centru de afaceri și birouri private, permițând nomazilor digitali să lucreze de oriunde în lume.
Amenda pentru mașina murdară îi poate lăsa pe șoferi cu avarii în portofel. Ce spune Codul Rutier