MrBeast, cel mai urmărit youtuber din lume. Care sunt cele mai populare 10 canale din lume (VIDEO)

MrBeast, cel mai urmărit youtuber din lume. Care sunt cele mai populare 10 canale din lume (VIDEO)

Weekendul trecut, MrBeast a devenit în cele din urmă cel mai urmărit YouTuber din lume, învingând o casă de discuri indiană.

 

MrBeast, noul rege al Youtube-ului

 

Cu 269 de milioane de abonați, videograful american a urcat duminică pe primul loc în clasamentul global al platformei. Dacă triumful lui este dincolo de orice îndoială, celelalte canale YouTube din top 10 pot părea mai neașteptate, scrie BFMTV.

După MrBeast, pe poziţia a doua, este T-Series (266 de milioane de abonaţi), o casă de discuri indiană, creată în 1984 de Super Cassettes Industries Private Limited (SCIL). Unele videoclipuri depășesc un miliard de vizionări, cum ar fi melodia Vaaste a vedetei pop Dhvani Bhanushali.

Alte două canale indiene fac, de asemenea, parte din top 10 al Youtube: SET India (Sony Entertainment Television) pe locul 4, care se prezintă ca principalul canal de divertisment în limba hindi din țară (173 milioane de abonați). Și Zee Music Company (poziția a 9-a, 107 milioane de abonați), o altă etichetă muzicală indiană.

Deloc surprinzător, desenele animate sunt și ele în clasament. Pe locul 3, Cocomelon – Nursery Rhymes și cei 176 de milioane de abonați ai săi, oferă episoade scurte în limba engleză.

 

Trei canale din Europa de Est, în top

 

Mai surprinzător, trei canale dedicate copiilor vin din Europa de Est și mai ales din Ucraina și Rusia. Pe locul 5 în clasament se află așadar canalul Kids Diana Show, care prezintă doi copii ucraineni, Diana și Roma, în videoclipurile dedicate celor mici. Canalul principal are 122 de milioane de abonați, iar familia a părăsit Ucraina în 2017 pentru a se stabili la Miami.

Pe poziția a 6-a, Vlad și Niki (118 milioane de abonați) sunt din Rusia și se joacă în fața camerei. Părinții lor au început să posteze videoclipuri în 2018 de la Moscova înainte de a pleca, la rândul lor, în Florida pentru a trăi o nouă viață

O altă rusoaică vine pe locul 7: Anastasia Sergeyevna Radzinskay aka Like Nastya (116 milioane de abonați).

Top 10 este completat de istoricul YouTuber PewDiePie (al 8-lea, 111 milioane de abonați), care a rămas mult timp în fruntea clasamentului YouTube, și de canalul american de lupte WWE (al 10-lea, 102 milioane de abonați).

 

Clasamentul complet

 

1 – MrBeast

2 – T-Series

3 – Cocomelon – Nursery Rhymes

4 – SET India

5 – Kids Diana Show

6 – Vlad și Niki

7 – Like Nastya

8 – PewDiePie

9 – Zee Music Company

10 – WWE

Please follow and like us:
Pin Share