După mai multe bâlbe comise de arbitri în cadrul finalei de la sol și după o contestație făcută la TAS de Ana Maria Bărbosu, aceasta a primit medalia de bronz. Deși o câștigase în concurs, ea a fost depunctată ulterior și pe podium a urcat americanca Jordan Chiles, care a avut nota mărită după contestație și a depășit-o și pe Sabrina Voinea.
Nadia Comăneci, reacție după scandalul din gimnastică de la Jocurile Olimpice
Prezentă la Adunarea Generală a COSR, fosta mare gimnastă Nadia Comăneci este de părere că toate cele trei sportive implicate în scandalul de la Jocurile Olimpice ar trebui să fie medaliate cu bronz.
”Nu pot să spun prea multe pentru că este un proces în derulare la Tribunalul suprem vizavi de Sabrina Voinea și călcatul – necălcatul din covor de la finala de la sol. Nu știm încă dacă americanii au depus sau probabil vor depune până la sfârșitul zilei de 13 septembrie.
Nu vreau să dau multe declarații, să nu stric ceva. Sunt anumite erori făcute care au surprins pe toată lumea acolo la arbitraj. Noi suntem sportivi, însă și lumea mai greșește. Eu văd această întâmplare care trebuie să devină constructivă, să vedem ce putem face ca să evităm astfel de lucruri la viitoarele Jocuri Olimpice.
Nu este normal ca toate cele trei gimnaste să sufere. Nu sunt un oficial în această situație să spun ce trebuie să se facă. Dar dacă aș fi fost, aș fi găsit o metodologie în care sănătatea mentală primează.
Lucrurile s-au întâmplat într-un haos și sper ca până la urmă se va găsi o soluție, astfel încât cele trei gimnaste să primească câte o medalie”, a declarat Nadia Comăneci, la Casa Olimpică din București.
Bărbosu și Voinea, exemple pentru generațiile următoare
”Zeița de la Montreal” a precizat că vorbește destul de des cu cele două tinere gimnaste, Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, și este fericită că a putut să le fie alături și să le susțină la Jocurile Olimpice de la Paris.
”Suntem amice, ne trimitem mesaje. Eu încerc să fiu corectă vizavi de sport și față de aceste fete care au lucrat foarte mult și care trebuie să se înțeleagă că trebuie să fie respectate pentru munca pe care au făcut-o.
Rămânem în jurul gimnasticii, pentru că asta știm. Mă bucur că am putut să fiu alături de fete, să le motivez și să le inspir la această ediție a Jocurilor Olimpice și sper că rezultatele lor și munca pe care au avut-o și au dăruit-o în acești ani să motiveze generațiile care vin”, a spus Nadia Comăneci.