O familie acuză că e terorizată de vecini (video)

RMAG news

Timișoara. Imagini revoltătoare date publicității de primarul Dominic Fritz. Edilul spune că o familie din oraș trăiește un coșmar de mai bine de 20 de ani din cauza vecinilor din curte. Revoltat, Fritz scrie pe pagina sa de FB:

De când am primit aceste imagini terifiante, înregistrate acum 10 zile și transmise prin portalul primăriei „stopabuz”, m-am frământat dacă să le public sau nu. Că de scandaluri suntem sătui. Dar dacă nu privim realitatea în ochi, noi toți, mă tem că nu se va schimba nimic.
Trebuie să recunoaștem adevărul: că în anul 2024 încă sunt timișoreni agresați și hărțuiți de clanuri fără ca statul român să-i protejeze.
În ultimii ani, vecinii au defilat cu topoare și cu un pistol prin curte. Au dat muzica tare nopți întregi. Copiii au fost instigați să dea cu mingi în fiica însărcinată.
Am vorbit cu familia și le-am promis că nu voi rămâne pasiv. M-au încurajat să ies public. Deja renunțase să mai spere că cineva se va interesa de calvarul lor. De multe ori, nici n-au mai avut energia să mai cheme poliția, că de prea multe ori strigătele lor au rămas fără ecou.
Și totuși sunt hotărâți să nu cedeze. Să nu vândă în urma violenței la care sunt supuși de două decenii.
Fac un apel la toate instituțiile statului – la Poliția Națională și la DIICOT, la ANAF și la Oficiul de Combatare a Spălării Banilor, la Inspectorat în Construcții, la Protecția Copilului. Să folosească fiecare pârghie de care dispun pentru a stopa acest fenomen. Includ instituțiile primăriei aici. Alte generații de conducători au fost alături de clanuri. Noi să fim alături de cei care suferă la mâna lor.
Apelez și la toată comunitatea timișoreană. Să fim uniți și să nu mai acceptăm. Nici normalitatea terorii, nici complicitatea tăcută a unor politicieni și funcționari.
Dacă și pe tine te revoltă și vrei să fii printre cei care nu mai tac, distribuie aceste imagini. Împreună putem să oprim abuzul“.

The post O familie acuză că e terorizată de vecini (video) appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share