Deputata USR Oana Țoiu a vorbit despre următoarele alegeri, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu, și i-a acuzat pe cei din PSD și PNL că în campania electorală fac declarații „care contrazic” acțiunile celor două partide de până la acest moment.
Oana Țoiu (USR), pe B1 TV: Pentru noi a fost o mare surpriză și o mirare că PNL nu a nominalizat numele lui Ilie Bolojan
Întrebată despre viitorul guvern și despre decizia USR de a-l propune pe Ilie Bolojan ca posibil premier, Oana Țoiu a spus: „Există declarații pe care partidele le fac în campania electorală care contrazic ceea ce acele partide au făcut până la acel moment – și aici mă refer cât se poate de clar la PSD și la PNL. Pentru noi a fost o mare surpriză și o mirare că PNL nu a nominalizat numele lui Ilie Bolojan absolut deloc în niciuna dintre conversațiile publice și aflam din interiorul partidului că dumnealui nu avea în niciun fel suportul meritat, aș spune, pe baza rezultatelor pe care le-a avut”.
„Noi, prin vocea Elenei Lasconi, ne-am hotărât să arătăm această potențială apropiere de celelalte partide de dreapta în eventualitatea unei guvernări, arătând deschiderea noastră de a numi în postura de premier și alte roluri oameni performanți, indiferent de spectrul politic din care vin atâta timp cât vorbim de centru-dreapta. Asta a forțat, din punctul nostru de vedere, dar, iată câteva săptămâni mai târziu, și PNL să își susțină propriul politician”, a continuat deputata USR.
„Din păcate, asta, pe de o parte, a venit foarte târziu, pe de o parte, cu jumătate de măsură și nici până acum nu avem, iată, din partea domnului Bolojan această confirmare oficială, că este ceva ce este dispus să facă, și asta cred că arată distanța în interiorul PNL între candidatul Nicolae Ciucă și oamenii performanți din propriul partid”, a mai spus Oana Țoiu.
Oana Țoiu: Ciucă nu are atuurile necesare pentru a fi Președinte
„Am auzit de foarte multe ori comunicatorii PNL invocând primarii ca principal factor pentru alegerea viitorului Președinte, dar e complet absurd, nu primarii numesc următorul Președinte, ci cetățenii votează pe aceia sau pe acela care simt că va conduce România spre un viitor bun – și nu pare că domnul Ciucă are în niciun fel atuurile necesare pentru asta”, a mai spus deputata USR.