Primarul din Gogoșu, Mehedinți, a câștigat un nou mandat după ce a candidat împotriva soției sale

Primarul din Gogoșu, Mehedinți, a câștigat un nou mandat după ce a candidat împotriva soției sale

În comuna mehedințeană Gogoșu, actualul primar, Jean Rogoveanu, a câștigat alegerile pentru un nou mandat după ce a avut-o principală contracandidată pe soția lui, Codruța, cu care se află în divorț, după aproape 15 ani de căsnicie.

Potrivit rezultatelor provizorii publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, Jean Rogoveanu (PSD) a câștigat detașat alegerile, cu 71,4 % (859 de voturi).

La mare distanță, pe locul doi, s-a situat soția sa, Codruța Rogoveanu (PNL), cu 27,93 % (336 de voturi). Cei doi se află în proces de divorț.

Primar de 12 ani în comuna Gogoșu, Jean Rogoveanu va rămâne astfel în funcție pentru cel de-al 4-lea mandat consecutiv.

„Se contrează cu mine prin instanțe, prin astea, dar nu m-am gândit că vine și la alegeri. Deși ar fi trebuit să știe că șansele ei sunt foarte mici. Treaba ei! Din răzbunare sau răutate vrea să candideze, vrând să demonstreze nu știu ce”, spunea Jean Rogoveanu înainte de alegeri.

Într-un reportaj realizat la Gogoșu, Libertatea a luat pulsul oamenilor înaintea alegerilor locale din 9 iunie 2024.

„Ne-a pus asfalturi. A asfaltat toate ulițele, peste tot, peste tot a asfaltat. A făcut piața nouă. Mai are promisiuni să facă, să-l lăsăm să facă! Noi ne-am învățat cu el! Niciodată nu mi-a vorbit urât. De câte ori am fost în primărie, m-a socotit ca pe mama lui. Ce aștept de la el? Să facă comuna frumoasă, cum a promis”, spunea despre primar, înainte de alegeri, o femeie de 78 de ani.

Una dintre cele mai mari comune din Mehedinți, Gogoșu e situată pe malul Dunării, lângă barajul de la Porțile de Fier II și la granița cu Serbia, spre care se trece pe podul Ostrovu Mare.

Cele cinci sate ale comunei au, în total, 3.900 de locuitori, dintre care 3.200 cu drept de vot.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share