Produse nesănătoase destinate țărilor cu venituri mai mici. Raportul care arată ce fel de alimente livrează cele mai cunoscute companii

Produse nesănătoase destinate țărilor cu venituri mai mici. Raportul care arată ce fel de alimente livrează cele mai cunoscute companii

Un nou raport arată că cele mai mari companii livrează produse mai puțin sănătoase în țările cu venituri mici. În același timp, țările cu venituri mari se bucură de alimente cu ingrediente de calitate.

Produse nesănătoase pentru țările mai sărace

Potrivit unor date, 30 de companii vând produse mai nesănătoase în țările cu venituri mici. Produsele vin de la companii precum Nestle, Pepsico și Unilever. Alimentele au fost evaluate ca parte a unui indice global publicat de Inițiativa privind accesul la nutriție (ATNI), potrivit Reuters.

Grupul non-profit demonstrează acest lucru cu ajutorul unui sistem dezvoltat în Australia și Noua Zeelandă. Scorul din aplicația Health Rating este de la 1 la 5, unde 5 este nota cea mai bună.

De asemenea, produsele evaluate cu un scor de peste 3,5 sunt considerate o alegere mai sănătoasă, iar țările cu venituri mici au înregistrat alimente cu un scor chiar de 1,8. Totuși, în țările cu venituri mari s-au înregistrat produse cu o notă de 2,3.

„Este o imagine foarte clară că ceea ce vând aceste companii în cele mai sărace țări din lume, unde sunt din ce în ce mai active, nu sunt produse sănătoase”, a declarat Mark Wijne, director de cercetare la ATNI, într-un interviu acordat Reuters.

Specialiștii trag un semnal de alarmă

Experții vorbesc tot mai des despre persoanele care suferă de obezitate. ATNI a declarat că indicele este important deoarece alimentele joacă un rol din ce în ce mai important în criza obezității, care a și devenit fenomen global.

Organizația Mondială a Sănătății susține că mai mult de un miliard de oameni din întreaga lume suferă de obezitate. Banca Mondială estimează că 70% dintre persoanele care sunt supraponderale sau obeze trăiesc în țări cu venituri mici și medii, potrivit sursei.

„Ne-am angajat să ne creștem vânzările de alimente mai nutritive, precum și să îndrumăm oamenii către diete mai echilibrate”, a declarat un purtător de cuvânt al Nestle prin e-mail, adăugând că Nestle îmbunătățește, de asemenea, produsele pentru a ajuta la eliminarea deficitelor de nutrienți în țările în curs de dezvoltare.

În cazul companiei Pepsico, inclusă pe lista celor care oferă țărilor cu venituri mici produse mai slab calitative, niciun reprezentant nu a dorit să comenteze pe acest subiect.

Please follow and like us:
Pin Share