Tottenham a învins Manchester City cu un scor categoric, 4-0, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Premier League. Radu Drăgușin a avut o prestaţie foarte bună şi a contribuit la unul dintre goluri.
Radu Drăgușin, lăudat după meciul Manchester City – Tottenham
Au marcat: J. Maddison (13′ și 20′), P. Porro (53′) și B. Johnson (90’+3). Drăgușin a contribuit la primul gol al lui Maddison.
Pentru prestația sa, Radu Drăguşin a primit nota 7,4 pe sofascore.ro.
Şi presa engleză l-a lăudat pe român.
„Londonezii au fost sub presiune, ieșind cu greu pe contraatac înainte de primul gol. O pasă lungă de la Drăgușin spre Kulusevski a dus la deschiderea scorului.
Lăsat de Gvardiol să intre în interior, pe piciorul stâng, Kulusevski l-a găsit foarte bine pe Maddison. O finalizare bună cu piciorul stâng. Al patrulea său gol din sezon”, a notat DailyMail.