Răzvan Ioan Boanchiș, omagiu adus selecționerului României: „Pe vremea asta, bărbații de vârsta lui Lucescu nu ies nici în parc”

În 1990, Mircea Lucescu a jucat un sfert de oră în meciul oficial Sportul Studențesc – Dinamo. A făcut-o la o vârstă – 45 de ani – la care bărbații români ieșiți din comunism își mângâiau impudic burțile, pe deasupra sau pe dedesubtul maieului cu găurele.

Răzvan Ioan Boanchiș, omagiu adus selecționerului României: „Pe vremea asta, bărbații de vârsta lui Lucescu nu ies nici în parc”

Asta se întâmpla în timp ce priveau la televizor ședințele CPUN. Câți dintre cei care merg azi pe stadioane știu (dar repede, fără google) ce a fost CPUN? Un precursor benign al combinagelii profesioniste din parlamentul de azi.

În noiembrie 2024, Mircea Lucescu va fi de două ori, în trei zile, pe banca echipei naționale. Bărbații de vârstă lui Lucescu nu ies pe vremea asta nici un sfert de ora în parc, iar la farmacie își trimit copiii sau nepoții.  Dacă va citi aceste rânduri, Lucescu se va supără, pentru că e mai activ și mai sprinten în gândire decât cei mai mulți bărbați de 50 de ani.

Pe tik-tok își face reclamă eficientă un băiat care aduce pește în Obor și are ca logo “vindem ce prindem.” Lucescu face ce-i place. De-aia e atât de bun în continuare.

„Nu poate convoca 45 sau 50 de jucători”

A luat o echipa națională conturată de un antrenor tânăr și a învățat-o să joace mai tinerește decât înainte, făcându-i să tacă și pe contestatarii selecției.

Nu poate convoca 45 sau 50 de jucători, ca să mulțumească pe toată lumea, dar patronii de cluburi se abțin să-i reproșeze ceva sau o fac pe un ton stăpânit.

În anii ’80, echipa națională s-a calificat la turnee finale – contra Cehoslovaciei, la Bratislava, în ’83 și cu Danemarca în ’89, la București – în luna noiembrie. La rândul lor, Steaua, Dinamo și Craiova au obținut, în lunile noiembrie ale anilor ’80, multe calificări în primăvară europeană.

În acest noiembrie, Lucescu pune piedestalul pentru victoriile din 2025, care ne pot duce la mondialele din 2026. Ultima dată am fost la un mondial în 1998.

De atunci s-au schimbat câteva generații de jucători, iar despre antrenori nu mai amintesc. Foarte mulți dintre acei antrenori erau chiar buni. Dar niciunul nu a stat aproape o jumătate de secol pe banca, având soluții mai proaspete de la un meci la altul.

Please follow and like us: