„Revelaţiile ministrului Burduja!“

RMAG news

„Revelaţiile ministrului Burduja! După învestirea lui Donald Trump îşi dau şi ai noştri guvernanţi seama cât de nociv e Green Deal”, consideră parlamentarul AUR, Petrișor Peiu.

 

„Sebastian Burduja a descoperit, brusc şi surprinzător, apa caldă! După ani de zile de negare şi plecăciune în faţa politicilor impuse de Bruxelles, acum vin senin şi se prefac că sunt îngrijoraţi că Green Deal este nociv.

Domnule Burduja, românii nu suferă de amnezie! Prin angajamentele tembele din PNRR pe care tocmai PNL-ul dumneavoastră le-a asumat, aţi închis mine, aţi blocat investiţiile în energie şi aţi transformat România într-o colonie energetică. Aţi îngropat sub preşul slugărniciei faţă de interese străine toate avertismentele lansate de AUR cu privire la pericolul Green Deal.

Burduja demontează din nou mitul Green Deal  

Acum, când efectele dezastruoase ale trădării voastre sunt evidente pentru toată lumea, veniţi cu rapoarte şi declaraţii sfidătoare despre „lider regional” şi „energie ieftină”? Cu ce tupeu vorbiţi despre producţia masivă de energie, când aţi blocat orice iniţiativă în acest sens? Cu ce tupeu promiteţi preţuri mici, când aţi contribuit direct la creşterea facturilor românilor?

Ipocrizia guvernului PSD-PNL-UDMR este sfidătoare! Aţi transformat România într-un experiment eşuat al Green Deal, iar acum încercaţi să vă spălaţi pe mâini de consecinţele dezastruoase ale propriilor decizii!

AUR a tras repetate semnale de alarmă privind impactul devastator pe care Green Deal îl are asupra industriei, economiei şi securităţii energetice a ţării noastre. În loc să-şi asume cu adevărat interesul naţional, Guvernul a preferat să fie obedient faţă de directivele europene, sacrificând astfel locuri de muncă, competitivitatea industriei naţionale şi siguranţa energetică a românilor.

România are, într-adevăr, resurse naturale ample şi potenţialul de a deveni un lider regional în sectorul energetic, dar acest lucru nu poate fi realizat sub conducerea unor politicieni care descoperă adevărurile evidente doar atunci când este prea târziu. Cerem Guvernului să abandoneze abordarea servilă faţă de Bruxelles şi să adopte politici energetice independente, bazate pe valorificarea resurselor proprii, protejarea industriei naţionale şi asigurarea independenţei energetice a României

Avem nevoie de o politică energetică independentă, bazată pe propriile noastre resurse, nu pe experimentele falimentare ale birocraţilor europeni!”, a spus Petrişor AUR.

Departamentul de comunicare al Alianţei pentru Unirea Românilor

The post „Revelaţiile ministrului Burduja!“ appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share