Rușii au desfășurat „tancurile-țestoasă” în regiunea Donețk. Litera Z, înlocuită cu un nou simbol

Rușii au desfășurat „tancurile-țestoasă” în regiunea Donețk. Litera Z, înlocuită cu un nou simbol

Un videoclip publicat de Brigada 79 Separată ucraineană de Asalt Aerian sugerează că Rusia a început să folosească noi „tancuri-țestoasă”, vehicule echipate cu o structură metalică defensivă pentru a le proteja de atacurile dronelor, informează Blesk. În plus, rușii au început să folosească o nouă emblemă pe echipamentele lor militare, relatează Newsweek.

Forțele ruse au reluat atacurile asupra pozițiilor ucrainene din regiunea Donețk, estul țării, folosind tancuri echipate cu structuri metalice defensive, potrivit imaginilor difuzate marți, 4 iunie, de Brigada 79 Separată de Asalt Aerian.

Atacul rusesc cu 17 vehicule asupra trupelor de la Kiev a avut loc în vecinătatea satului Novomicalivka.

After licking their wounds for a few days russians decided to get in their turtle tanks and take back the initiative near Novomykhailivka.Everything went according to plan. pic.twitter.com/JA9Mib7rha

— 🌻 Fertilizer Finder 🌻 (@ManiacMagic1) May 15, 2024

Cel puțin un tanc rusesc echipat cu o structură metalică defensivă poate fi văzut în videoclip. „Nu i-a ajutat cu nimic tancul mostru. Își pierde din viteză și agilitate, iar noi tot îl lovim”, a scris Brigada 79, care a susținut că a eliminat o parte semnificativă a convoiului rusesc

Structurile metalice solide seamănă cu un acoperiș și sunt supranumite „tancuri-țestoasă”. „Tancurile cu armură” au apărut pe front luna trecută, potrivit Kurir.

New dynamic protection for Russian tanks pic.twitter.com/hQ0da9qTEI

— S p r i n t e r F a m i l y (@SprinterFamily) May 5, 2024

FPV footage from Russian Turtle Tank 2.0. https://t.co/RltbGzYH3a pic.twitter.com/xVd1LFSVov

— Clash Report (@clashreport) May 5, 2024

Mai există o schimbare la vehiculele rusești din prima linie, în special la Harkov. Un nou simbol este desenat pe echipamente: un pătrat central cu două cruci diagonale suprapuse.

Noul simbol ar putea fi legat de ofensiva Rusiei la frontieră, în nord-estul Ucrainei. Rusia încearcă acum să spargă apărarea ucraineană, în special în jurul așezării Vovceansk.

În zonele de conflict, aceste simboluri servesc în primul rând ca măsură de identificare a camaradului sau dușmanului.

„Marcarea este esențială în luptă pentru a face distincția între vehiculele prietene și inamice, în special în conflicte precum cel din Ucraina, unde ambele părți ar putea folosi echipamente similare”, a declarat Michael Pursell, fost locotenent-colonel al Corpului de Marină al SUA, care predă acum la Universitatea George Washington.

Cel mai proeminent însemn a fost „Z”, care a apărut pe multe vehicule blindate rusești la scurt timp după invazia lansată în februarie 2022.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share