S-a stins din viaţă Doina Mihăilă, unul dintre cei mai renumiți medici de familie din România. “Un munte de femeie cu o inimă cât oceanul”

S-a stins din viaţă Doina Mihăilă, unul dintre cei mai renumiți medici de familie din România. “Un munte de femeie cu o inimă cât oceanul”

Comunitatea medicilor de familie este în doliu după ce dr. Doina Mihăilă a pierdut o luptă grea cu boala și a murit. Decesul a fost anunțat cu tristețe pe rețelele sociale dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București-Ilfov.

A murit medicul de familie Doina Mihăilă

Dr. Mihăilă, medic de familie din București, a condus Federația Patronatelor Medicilor de Familie de la înființare și până în 2019, reprezentând o voce marcantă în această profesie, conform DCNews.

„Dacă vreodată cineva va scrie istoria medicinii de familie din România, cu siguranță numele Doina Mihaila va fi unul din capitolele care au mutat munții, a scris dr. Sandra Alexiu, pe pagina sa de Facebook.

Creator de instituție patronală, inconfundabilă cu impetuozitatea ei, râsul ei care zguduie geamurile, poveștile de când lucra la ambulanță, pumnul pe masa CNAS în fata lui Duță, lacrimile din finalul grevei memorabile și capitularea în fața lui Czeke Attila, nopțile și zilele pierdute la toate documentele făcute pentru medicii de familie, atitudinea plină de dârzenie din confederația patronală, ambiția, fraza bine aleasă și rostită și multe altele pe care puțini le știu, toate astea o definesc pe Doina, dar nu spun mai nimic din adevărata ei personalitate, un munte de femeie cu o inimă cât oceanul. Doina a plecat de dimineață după ce lunga ei bătălie ei s-a încheiat”, a scris dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București-Ilfov.

La un moment dat, ea afirma că rivalitățile dintre diferitele specializări ale medicilor din România duc la lipsa unității în rândul acestora.  „Mi-aş dori ca şi la noi să fie la fel dar din păcate nu se poate, nu avem cum.

Castra noastră a medicilor este una foarte dezbinată. Medicii se invidiază între ei, diferitele specialităţi se invidiază. Nu este doar o problemă a medicilor, aşa este structura noastră ca popor, nu ştim să fim uniţi când este nevoie”, afirma Doina Mihăilă în 2011.

Greva medicilor din 2011 care a dus la demisia lui Mihăilă

În 2011, pacienții au fost afectați de un conflict între medicii de familie și Ministerul Sănătății, care a dus la restricționarea accesului la anumite servicii medicale pentru o perioadă. După aproximativ două săptămâni de proteste, medicii au reușit să obțină anumite concesii și au semnat un nou contract-cadru, scria Radio România Actualități.

Totuși, problema subfinanțării cabinetelor medicale a rămas nerezolvată, lucru care a determinat demisiile liderilor de organizații care reprezentau interesele medicilor.

Medicii de familie avertizau că fondurile disponibile abia acoperă necesitățile zilnice și că riscă să fie nevoiți să-și închidă cabinetele în scurt timp. Printre solicitările lor se numărau creșterea sumelor decontate per pacient și majorarea fondurilor alocate pentru servicii, mai arăta sursa citată.

Din cauza lipsei unei creșteri semnificative a finanțării, Doina Mihăilă, în calitatea sa de președintă a Federației Patronatelor Medicilor de Familie, împreună cu Rodica Tănăsescu, președinta Asociației Medicilor de Familie, și-au prezentat demisiile.

Please follow and like us:
Pin Share