S-au tras grupele la Turneul Campionilor 2024! Omagiu pentru marele Ilie Năstase

S-au tras grupele la Turneul Campionilor 2024! Omagiu pentru marele Ilie Năstase

Săptămâna aceasta va lua sfârșit Turneul Campioanelor, competiție care se desfășoară la Riad (Arabia Saudită), iar începând cu data de 10 noiembrie va avea loc și Turneul Campionilor. Față de cel de tenis feminin, acesta se va disputa la Torino (Italia).

S-au tras grupele la Turneul Campionilor 2024! Jucătorii care se vor întâlni în grupa „Ilie Năstase”

Joi, organizatorii au tras la sorți grupele pentru ediția din acest an a Turneului Campionilor, competiție care se va desfășura în perioada 10-17 noiembrie. În semn de apreciere pentru contribuția lor în tenis, organizatorii au denumit cele două grupe „Ilie Năstase”, respectiv „John Newcombe”.

Ilie Năstase a scris istorie în tenis, fiind primul lider mondial din istorie, iar de cealaltă parte, australianul John Newcombe este fost lider mondial la simplu și dublu. „Nasty” a cucerit de asemenea US Open (1972) și Roland Garros (1973), dar a ieșit victorios în patru rânduri și la ATP Finals, în 1971, 1972, 1973 și 1975.

În grupa denumită „Ilie Năstase”, liderul ATP Jannik Sinner va juca cu Daniil Medvedev, Taylor Fritz şi Alex de Minaur. De partea cealaltă, în grupa „John Newcombe” se regăsesc Carlos Alcaraz, Alexander Zverev, Casper Ruud şi Andrey Rublev.

Jannik Sinner a fost finalist la ediția de anul trecut, disputată tot la Torino, el fiind învins de sârbul Novak Djokovic în două seturi, scor 6-3, 6-3. A fost al șaptelea titlu de acest gen cucerit de uriașul Nole.

ATP Finals groups are set! pic.twitter.com/xhL6RiZh2u

— US Open Tennis (@usopen) November 7, 2024

Novak Djokovic, marele absent de la Turneul Campionilor

Novak Djokovic va încheia anul 2024 fără niciun titlu ATP după aproape 20 de ani. Sârbul în vârstă de 37 de ani a anunțat recent că nu va participa la ediția din acest an a Turneului Campionilor, competiție pe care a câștigat-o în șapte rânduri.

„Este o onoare să mă pot califica la Turneul Campionilor! Abia așteptam să fiu acolo, dar din cauza unei accidentări care persistă nu voi putea juca săptămâna viitoare. Îmi cer scuze tuturor celor care sperau să mă vadă acolo.

Le doresc tuturor jucătorilor un turneu grozav. Ne vedem curând”, a scris sârbul, pe rețelele de socializare.

Chiar și așa, Nole se poate lăuda cu o performanță extraordinară în 2024. El a cucerit aurul olimpic la Jocurile Olimpice de la Paris, după o finală de poveste împotriva spaniolului Carlos Alcaraz.

Please follow and like us:
Pin Share