Serialul Netflix care a rupt topurile mai primește încă un sezon: “Suntem încântați”

Serialul Netflix care a rupt topurile mai primește încă un sezon: “Suntem încântați”

Un serial de pe Netflix, care a rupt topurile până în prezent, va mai avea un sezon. Producătorii peliculei au făcut anunțul și au adus multă bucurie fanilor. Demersul are loc după ce s-au observat cifrele mari de audiență din sezonul anterior.

Ce serial celebru de pe Netflix se prelungește cu încă un sezon

Dacă vă numărați printre admiratorii serialului Emily in Paris aflați că distribuția va avea și sezonul cu numărul 5.  Vestea a fost dată de creatorul ei, Darren Star. Acesta s-a declarat încântat de răspunsul pentru sezonul 4 și astfel s-a luat decizia prelungirii.

”Suntem încântaţi de răspunsul incredibil la acest sezon din Emily in Paris şi abia aşteptăm să ne întoarcem pentru un al cincilea sezon pentru a continua aventurile lui Emily la Roma şi Paris”,a declarat cel care a creat serialul Emily in Paris, Darren Star.

Cum s-a încheiat sezonul 4

Cum s-a încheiat sezonul 4? Reamintim că a fost transmis în două părți, când americanca Emily, interpretată de Lily Collins, și care s-a îndrăgostit iremediabil de Paris, va lăsa totuși Turnul Eiffel pentru Colosseum și se va muta la Roma, unde agenția lui Sylvie Gratteau deschide birou.

De asemenea, Emily îl va urmări pe Marcello a cărui famlie fabrică pulovere din cașmir. Gabriel, bucătarul de care Emily s-a despărțit pe fondul unor probleme de comunicare, este hotărât să o recucerească. Astfel, pentru a rezolva situația amoroasă a lui Emily s-a hotărât și filmarea sezonului cu numărul 5.

”Ne-am plimbat de atâtea ori, ceea ce a fost amuzant pentru că apoi turiștii, desigur, observă că există această mașinărie masivă (cu echipa de filmare, n.r).  Deci, ce filmează? Și apoi, odată ce și-au dat seama că era spectacolul nostru…a fost distractiv.

A fost, de asemenea, suprarealist pentru că ocolind Colosseumul și totul în Roma este frumos și străvechi. La un moment dat mă ciupeam. A fost uimitor să pot explora un alt oraș. Am fost la Paris înainte de spectacol.

Am mai fost la Roma, dar nu am fost niciodată pe deplin să explorez sau să fiu aici pentru o perioadă lungă de timp. Deci a fost o aventură cu totul nouă, dar adevărată și pentru mine. 

A fost mai mult un mod de vacanță pentru Emily, de care m-am bucurat pentru ea. Am spus: „Du-te, fată. Ai un mic concediu.”, a spus actrița Lily Collins, despre filmările de la Roma, într-un interviu pentru apnews.com

Please follow and like us:
Pin Share