Sorana Cîrstea, măcinată de o accidentare la picior, a luat decizia de a se opera. Astfel, prima rachetă a României a anunțat printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare că nu va mai juca tot restul sezonului. Românca este așteptată pe teren abia la începutul anului 2025.
Sorana Cîrstea, anunț trist de pe patul de spital: „Am încercat orice, fără niciun rezultat”
Sorana Cîrstea anunța la mijlocul lunii iulie, după Wimbledon, că va lua o pauză nedeterminată de la tenis, din cauza unei accidentări la picior, accidentare care i-a dat mari bătăi de cap sportivei din Târgoviște de-a lungul acestui sezon.
Totuși, pentru a scăpa de problemele medicale, Sorana Cîrstea a luat decizia să se opereze. Prima rachetă a României a fost supusă unei intervenții chirurgicale la Madrid. Operația a decurs cu succes, însă jucătoarea de tenis din România a anunțat că nu va mai evolua la vreun turneu în acest an.
”Au fost mai mult de şase luni în care m-am luptat cu o durere severă la picior. După ce am încercat orice, fără niciun rezultat sau îmbunătăţire a stării, doctorii mei şi eu am decis că e cazul să mă operez.
Vestea bună este că totul a decurs perfect, dar vestea proastă este că voi lipsi tot restul sezonului. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru ajutor şi ne vedem în 2025”, a scris Sorana Cîrstea pe rețelele de socializare.
Sorana Cîrstea a făcut un anunț trist direct de pe patul de spital.
Sorana Cîrstea va coborî drastic în clasamentul WTA
Sorana Cîrstea va rata numeroase turnee importante din circuitul WTA, odată cu operația la picior care o va ține pe bară tot restul sezonului. Sportiva în vârstă de 34 de ani avea de recuperat numeroase puncte la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
În 2023, Sorana Cîrstea a ajuns până în sferturi la Flushing Meadows, unde a fost eliminată de Karolina Muchova. Astfel, românca va pierde cele 430 de puncte pe care le-a cucerit la US Open și va părăsi cu siguranță Top 50 WTA.
Sorana Cîrstea a evoluat ultima oară la Wimbledon, unde a pierdut în primul tur cu Sonay Kartal. Prima rachetă a României termină sezonul prematur, cu 6 înfrângeri consecutive. Cîrstea a pierdut în primul la Strasbourg, Roland Garros, Birmingham, Eastbourne și Wimbledon.
În acest sezon, Sorana Cîrstea, operată la piciorul stâng, a bifat 28 de meciuri, dintre care 12 victorii și 16 înfrângeri. Pe lângă US Open, Sorana Cîrstea va rata alte turnee importante, precum WTA 500 Guadalajara, Beijing Open, Wuhan sau Tokyo.