După despărțirea de Adrian, Daria, fosta concurenta de la Mireasa, s-a afișat cu un alt bărbat. Este vorba chiar despre un concurent ale aceluiași show matrimonial. Surpriză pentru fanii emisiunii!
Alături de cine s-a afișat Daria, fosta concurentă de la Mireasa, după ce s-a despărțit de Adrian
Daria, una dintre concurentele controversate ale emisiunii Mireasa, sezonul 8, a format în emisiune un cuplu cu Adrian. Iar după ieșirea din casă, părea că au planuri mari de viitor, chiar au de înțeles că se vor căsători în 2024.
Cu toate acestea, însă, fanii nu au apucat să-i vadă soț și soție. Cei doi au ajuns la concluzia că cel mai bine le este dacă o iau pe drumuri separate și i-au anunțat pe cei care îi îndrăgesc că relația lor au ajuns la final.
Recent, tânăra s-a afișat pe rețelele sociale cu un alt bărbat, la rândul său fost concurent al show-ului matrimonial. Este vorba despre Bogdan, pe care a recunoscut că îl cunoștea înainte de Mireasa.
„Mă bucur să te revăd. Ne-am întâlnit o dată, la ziua cuiva”, i-a spus Daria lui Bogdan în ziua în care fetele au făcut cunoștință cu băieții. Iar pe parcursul competiției au fost buni prieteni.
Cum s-au fotografiat cei doi
Daria a privit-o mereu cu admirație pe mama lui Bogdan. Iar după ce au ieșit din emisiune, au continuat să păstreze legătura, după cum se poate observa din postările lor din mediul online.
De curând, s-au fotografiat împreună și au încărcat imaginea în mediul online, spre bucuria celor care îi urmăresc. De altfel, într-un live pe TikTok, dar a mărturisit că și Liviu, precum și prietenii lui au contactat-o.
„O să mă rog pentru toți 4, să-i ajute Dumnezeu. Îmi pare rău să-i văd așa de nesănătoși. (…) Eu ce să fac, ei acum vorbesc de mine că nu mai știe cum să dea Liviu de mine. Dacă vă zic că m-a sunat pe Instagram, dar ce să facă, interlopul nu știe că dacă nu-l am la follow, intră mesajele la request.
Poți să mă suni, dragă, că nu am timp de tine. Mi-a scris și mă-sa, m-a sunat și el, imediat îmi scrie Bogdana, mi-au scris și prietenii lui Liviu. Și mie și prietenelor mele. Ce să fac, familia Teodorescu mă idolatrizează. Prietenii lui, și ăia fierți după mine”, a spus Daria, conform spynews.ro.