Trei muncitori, surprinși de un mal de pământ în Galați. Un bărbat a murit, altul este inconștient

Trei muncitori, surprinși de un mal de pământ în Galați. Un bărbat a murit, altul este inconștient

Trei muncitori au fost surprinși de un mal de pământ în Galați, iar unul dintre ei a murit. Tragedia a avut loc, luni, în comuna Tudor Vladimirescu, la ieșirea spre Hanu Conachi, aici unde cei trei bărbați efectuau lucrări în momentul în care au fost îngropați sub malul de pământ.

Muncitori surprinși de un mal de pământ, la Galați. Unul dintre ei a murit

La fața locului au ajuns forțele de intervenție de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați. Două autospeciale, un container multirisc și două echipaje SMURD au fost solicitate. Cele trei victime au fost scoase de pompieri.

Însă, din nefericire, unul dintre bărbați era decedat, iar eforturile paramedicilor de a-l salva au fost în zadar. Un alt muncitor este în stare critică, inconștient. Sunt efectuate manevre de resuscitare de reprezentanții ISU, în speranța că va fi salvat.

Cea de-a treia victimă este conștientă, dar rănită. „Au fost scoase cele trei victime. Una este decedată, una este conştientă, iar pentru ultima victima inconştientă se fac manevre de resuscitare”, a transmis ISU Galați.

Cel mai probabil, oamenii legii vor deschide o anchetă pentru a afla în ce circumstanțe s-a produs acest eveniment nefericit. În astfel de cazuri, ITM verifică dacă au fost respectate condițiile de securitate în timpul programului de muncă.

Un alt bărbat a murit în Bistrița, în timpul unor lucrări de canalizare

De altfel, accidentele de muncă de acest fel sunt întâlnite tot mai des, în ultima perioadă, în România. La finalul lunii mai, o altă tragedie avea loc în Bistrița. Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el.

Victima efectua lucrări la canalizare atunci când a fost prins sub malul de pământ până la nivelul toracelui. Era angajat de mulți ani la compania care se ocupa cu lucrările de canalizare din localitate. Echipajele medicale au ajuns de urgență în zona respectivă, însă, din păcate bărbatul nu a putut fi salvat.

„Bărbatul în vârstă de aproximativ 53 de ani a fost surprins de un mal de pământ până la nivelul toracelui. A fost găsit inconștient de către echipajele de intervenție și extras prin proceduri specifice în mai puțin de 15 minute.

„Din păcate, organismului bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, medicul fiind nevoit să îi declare decesul la locul solicitării”, informa, la momentul respectiv, ISU Bistrița Năsăud.

 

 

Please follow and like us:
Pin Share