West Side Flower Fest a marcat Ziua Copilului printr-un concert și multe activități creative. Peste 150.000 de oameni au vizitat festivalul florilor din Sectorul 6 (VIDEO)

West Side Flower Fest a marcat Ziua Copilului printr-un concert și multe activități creative. Peste 150.000 de oameni au vizitat festivalul florilor din Sectorul 6 (VIDEO)

Cel mai mare festival al florilor din România, West Side Flower Fest, desfășurat weekendul trecut în Sectorul 6, a marcat cum se cuvine Ziua Copilului.

Pe scena amenajată în aer liber a concertat corul de copii ”Nostalgia” al Sectorului 6. Corul a lansat primul său album muzical!

„Avem activități multe și foarte frumoase. Așteptăm și alți copii să vină!”, a spus o tânără.

3.000 de copii au participat la atelierele gratuite organizate de DGASPC Sector 6 și de partenerii de la Atelierele Ilbah

250 de copii de la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant” au susținut momente artistice.

Peste 150.000 de oameni au vizitat West Side Flower Fest

 

Cei care au venit la festival s-au bucurat din plin de atmosfera de sărbătoare și au admirat florile.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a punctat că au fost amplasate 21 de grădini tematice amenajate de facultăți de profil din toată țara.
Și zona de street food a fost un punct de atracție.

„E o activitate intensă, bine făcută și e interesantă pentru noi, cei mai în vârstă, că mai vedem ceva frumos, mai ales florile pe care le-au pus în parc”, a spus un senior.

Iar o doamnă a apreciat că ediția din acest an a festivalului a fost chiar mai reușită decât cea de anul trecut: „E superb! Îmi place cum e amenajat parcul, cum sunt plantele plutitoare pe apă, e superb!”.

În schimb, o adolescentă a apreciat faptul că organizatorii „s-au gândit la toate felurile de mâncare!”.

Peste 150.000 de oameni au vizitat festivalul florilor, de vineri, ora 16.00, până duminică, ora 21.00.

Please follow and like us:
Pin Share