DOLIU uriaș în lumea culturală. O scriitoare care s-a ocupat de cercetarea crimelor de război a MURIT în urma atacului din Kramatorsk

DOLIU uriaș în lumea culturală. O scriitoare care s-a ocupat de cercetarea crimelor de război a MURIT în urma atacului din Kramatorsk

Victoria Amelina, în vârstă de 37 de ani, a fost rănită în incidentul din 27 iunie, atunci când o rachetă rusească a distrus  restaurantul Ria Pizza din oraşul Kramatorsk, în estul Ucrainei, ucigând 12 persoane, inclusiv patru copii, şi rănind zeci de oameni, potrivit The Guardian preluat de News.ro.

„Cu cea mai mare durere, vă informăm că scriitoarea ucraineană Victoria Amelina a decedat la 1 iulie la spitalul Mechnikov din Dnipro”, a anunţat PEN Ucraina într-un comunicat publicat duminică pe pagina sa de Facebook.

Amelina se afla în oraş împreună cu o delegaţie de jurnalişti şi scriitori columbieni, a precizat PEN.

Ea a fost spitalizată cu „multiple fracturi craniene”, potrivit unui chirurg care a tratat răniţii.

Romanul ei, Dom’s Dream Kingdom, a fost publicat în 2017 şi a fost preselectat pentru premiul Unesco pentru oraşele literaturii şi pentru premiul Uniunii Europene pentru literatură, potrivit PEN.

Poeziile, proza şi eseurile ei au fost traduse în engleză, germană, poloneză şi în alte limbi.

Din 2022, ea s-a străduit să documenteze crimele de război comise de Rusia de la debutul invaziei şi să militeze pentru tragerea la răspundere, precum şi să lucreze cu copiii aflaţi pe linia frontului sau în apropierea frontului.

Activitatea Victoriei Amelina a inclus descoperirea jurnalului lui Volodimir Vakulenko, un scriitor care a fost reţinut ilegal şi ucis de soldaţii ruşi în oraşul Izium la începutul războiului. Jurnalul, care a fost îngropat în grădina sa, a servit ca o documentaţie în timp real a atrocităţilor ruseşti.

Ria Pizza din Kramatorsk, unul dintre cele mai mari oraşe din estul Ucrainei aflate încă sub control ucrainean, era un local popular printre soldaţi, jurnalişti şi lucrători umanitari.

Moartea Victoriei Amelina ridică la 13 numărul victimelor atacului cu rachete de săptămâna trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *