Alina Pușcaș, despre perioada delicată de la începutul carierei sale. „Era extrem de frustrant. Știam că depindeam de un salariu fix”

Alina Pușcaș, despre perioada delicată de la începutul carierei sale. „Era extrem de frustrant. Știam că depindeam de un salariu fix”

Alina Pușcaș, în vârstă de 38 de ani, este una dintre cele mai apreciate vedete de televiziune. A debutat în modelling în jurul vârstei de 20 de ani, iar la scurt timp a obținut un rol în telenovela „Narcisa Sălbatică”. Din 2012, Alina este gazda show-ului „Te Cunosc de Undeva”. Este căsătorită, are trei copii cu medicul Mihai Stoenescu și succesul profesional pe care l-a visat.

Într-un interviu pentru UNICA.ro, Alina Pușcaș a spus că nu consideră că banii aduc fericirea. Cu toate acestea, prezentatoarea TV știe, din experiența personală, că lipsa lor poate stârni frustrare.

„Nu, dar o întrețin. (râde) Știu că asta e vorba. Măi, eu am fost și în partea cealaltă, în care n-am avut deloc, și în partea asta în care da, am și sunt OK. (…) Îmi dau seama că atunci când nu aveam eram extrem de nefericită. Visam numai la momentul în care o să pot să intru într-un magazin și să zic vreau asta și să nu mă gândesc: Oare pot să mi-o iau sau nu?. Nu, să pot să dau cardul și să zic da, pot. Nu vorbim de aberații”, a spus Alina Pușcaș.

Alina Pușcaș are mai multe surse de venit, din televiziune, online și dintr-un brand de haine fondat alături de o prietenă. Familia și pasiunile sale sunt cele care o fac fericită, însă siguranța financiară este cea care îi permite să se bucure cu adevărat de ele.

„Era extrem de frustrant momentul în care eu nu aveam banii ăștia. Știam că depindeam de un salariu fix care era foarte mic când am început să lucrez.

Din care efectiv nu se putea trăi, dacă stau bine să mă gândesc. Și-atunci da, e frustrant și de multe ori deprimant. Și știu oameni care și-au luat viața din cauza asta. Deci se pare că lipsa lor, uite, poate să aducă chiar mai rău de atât”, a mai spus Alina Pușcaș pentru sursa mentionată mai sus.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *