Vladimir Putin va avea 3 contracandidați la alegerile prezidențiale din martie. Înscrierile s-au încheiat

Vladimir Putin va avea 3 contracandidați la alegerile prezidențiale din martie. Înscrierile s-au încheiat

Biroul Electoral Central al Rusiei i-a înregistrat pe Vladislav Davankov, vicepreşedinte al Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului) şi membru al grupului parlamentar Noii Oameni, pe Leonid Sluţki, liderul Partidului Liberal Democrat (LDPR), ultranaţionalist şi loial Kremlinului, şi pe candidatul Partidului Comunist, Nikolai Haritonov, scrie news.ro.

Lista nu îl include pe candidatul rus anti-război Boris Nadejdin, după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) i-a interzis joi să candideze, spunând că a găsit nereguli în strângerea semnăturilor necesare pentru susţinerea candidaturii sale.

Deşi nimeni nu se aştepta ca Nadejdin, care a caracterizat războiul lui Putin în Ucraina drept o „greşeală fatală”, să câştige, criticile sale tranşante i-au surprins pe unii analişti. 

Nadejdin a declarat joi că va contesta decizia CEC la Curtea Supremă a Rusiei.

 

 

Putin, în vârstă de 71 de ani, care a ales să candideze ca independent şi nu din partea partidului de guvernământ Rusia Unită, este liderul autoritar al Rusiei din anul 2000 şi controlează toate pârghiile statului, astfel încât este de aşteptat să câştige cu uşurinţă votul de luna viitoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *