Rusia este pe cale să preia avantajul pe frontul ucrainean, potrivit serviciului militar de informații norvegian

Rusia este pe cale să preia avantajul pe frontul ucrainean, potrivit serviciului militar de informații norvegian

 

La prezentarea raportului anual de evaluare a riscurilor pentru acest serviciu, directorul său, Nils Andreas Stensones, a afirmat că Ucraina va avea nevoie de un ajutor militar occidental „substanţial” pentru a putea spera să întoarcă în favoarea sa evoluţia conflictului.

„În acest război, Rusia se află la ora actuală într-o situaţie mai puternică decât în urmă cu un an şi este pe cale să preia avantajul”, a estimat în faţa presei şeful informaţiilor militare norvegiene.

Rusia poate mobiliza de trei ori mai multe trupe decât Ucraina, ea se adaptează sancţiunilor impuse de Occident mai bine decât se aştepta acesta din urmă, iar industria rusă este în prezent capabilă să producă suficiente muniţii, vehicule de luptă, drone şi rachete care să permită forţelor ruse „menţinerea efortului lor de război tot anul”, a detaliat oficialul norvegian.

Mai mult, precizează acesta, Rusia beneficiază de sprijinul militar al Coreii de Nord, Iranului, Belarusului şi Chinei. Cea din urmă nu furnizează Rusiei arme, ci „maşini, vehicule, electronică şi piese de schimb” utile pentru industria militară rusă, explică şeful serviciului militar de informaţii norvegian.

Prin urmare, concluzionează el, „va fi nevoie de un ajutor occidental substanţial cu armament pentru ca forţele ucrainene să se poată apăra şi să reia iniţiativa în conflict”, amintind de asemenea de nevoia armatei ucrainene de muniţii, arme cu rază lungă de acţiune, sisteme antiaeriene, tancuri şi avioane de luptă.

Norvegia se numără, alături de Danemarca şi Olanda, printre ţările europene care s-au angajat să furnizeze Ucrainei avioane multirol F-16, un aparat cerut insistent de Kiev.

„Norvegia şi Europa trebuie să fie pregătite să-şi asume mai multe responsabilităţi pentru a-şi asigura propria securitate şi pe cea a aliaţilor lor”, a reacţionat ministrul norvegian al apărării, Bjorn Arild Gram.

Washingtonul a fost principalul susţinător al Ucrainei, căreia i-a oferit de la începutul invaziei ruse din februarie 2022 un ajutor financiar şi militar care însumează circa 113 miliarde de dolari, dar un pachet suplimentar de peste 60 de miliarde de dolari cerut de preşedintele democrat Joe Biden este blocat în Congres de republicanii fostului preşedinte Donald Trump, ceea ce creşte povara asupra UE în susţinerea Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *