Un mort și cinci răniți în urma unor împușcături la metroul din New York. Poliția îl caută pe bărbatul care a deschis focul

Un mort și cinci răniți în urma unor împușcături la metroul din New York. Poliția îl caută pe bărbatul care a deschis focul

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost ucis și alte cinci persoane, inclusiv doi adolescenți, au fost rănite în împușcăturile care au avut loc la stația de metrou Mount Eden Avenue din Bronx, New York, luni, 12 februarie, la o oră de vârf. Poliția îl caută pe cel care a deschis focul, relatează The New York Times și agenția Reuters, citată de News.ro.

Totul s-a întâmplat pe fondul unei dispute între două grupuri de adolescenți care se aflau într-un tren care circula spre nord, au precizat reprezentanții Poliției.

Când trenul a ajuns la stația Mount Eden și oamenii au început să coboare, cineva implicat în dispută a tras un foc de armă. Împușcăturile au continuat apoi în timp ce călătorii ajungeau pe peron și începeau să fugă pentru a se adăposti, a declarat Michael M. Kemper, șeful departamentului de poliție pentru tranzit, într-o conferință de presă.

Poliția a mai precizat că primul foc de armă a fost tras în interiorul trenului, dar cele șase persoane împușcate erau pe peron. Victimele sunt patru bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 14 și 71 de ani. Cei cinci răniți sunt în stare stabilă, au mai transmis autoritățile.

Oficiali ai poliției au declarat că sunt în căutarea a cel puțin o persoană în legătură cu împușcăturile și că au descărcat înregistrările de securitate de pe camerele de supraveghere din stație ca parte a anchetei.

„Pentru cel care a tras – acum eşti cel mai căutat de poliţia din New York şi eşti căutat de cei mai buni detectivi din lume”, a declarat Tarik Sheppard, comisar adjunct de informaţii publice al poliţiei din New York.

Încercând să tempereze temerile călătorilor, oficialii au subliniat că astfel de incidente sunt rare la metroul din New York.

Aproximativ 3,8 milioane de călătorii au loc zilnic pe reţeaua de metrou din New York. În tot anul 2023, Autoritatea Metropolitană de Transport a raportat 570 de agresiuni.

Foto: Profimedia

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *