Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după „distracția” cu mașini și focuri de armă din Oradea

Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după „distracția” cu mașini și focuri de armă din Oradea

Vorbim despre un proces pornit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în aprilie 2021. Micula jr. a fost inculpat pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, relatează  Bihoreanul.

Mai exact, Victor Micula e acuzat că în 2019 a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea în timpul unei curse de maşini pe străzile orașului, filmate şi postate pe Facebook de vloggerul Virgil Halacu, alias GajuKyd, proprietar al unui atelier de tunning. În înregistrare, Halacu spunea că arma este „reală” şi a prezentat imagini cu Micula trăgând, dar menționând că ar fi făcut-o cu „gloanţe oarbe”.

Ulterior, procurorii au arătat că a fost vorba despre o puşcă letală semiautomată, „marca UM Sadu (WUM), de calibrul 7,62×39 mm”. 

De asemenea, potrivit procurorilor care au efectuat ancheta în caz împreună cu ofițerii DGA Bihor, Micula jr. a luat arma de la un amic de-ai săi, Cristian Matei, şi a continuat să încalce legea şi după respectivul episod, în perioada 30 aprilie – 29 mai 2019. Astfel, în decurs de o singură lună, el a cumpărat 10 arme și sute de cartușe, în valoare de 40.000 euro, prin intermediul unui interpus, Sergiu Gabriel Hava, care avea permis. 

Și aceştia au fost trimişi în judecată, pentru complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. În faţa instanţei a ajuns, de asemenea, şi unul dintre martorii audiaţi în timpul anchetei, Vasile Iulian Manea, acuzat de mărturie mincinoasă, pentru că a încercat să-l protejeze pe Micula prin declaraţii false. 

Viață de milionar. Fiul lui Micula și prietenii săi, curse ilegale și focuri de armă în Oradea 

Prin sentinţa pronunţată luni, Judecătoria Oradea a decis că atât Victor Micula, cât şi cei trei amici ai săi sunt vinovaţi.

În timp ce milionarul a fost condamnat la 2 ani de detenţie, alțitrei inculpaţi din dosar au primit pedepse cu suspendare.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a confiscat toate armele şi muniţia găsite la Victor Micula în timpul percheziţiilor şi l-au obligat să achite cheltuieli judiciare cu ancheta şi procesul, în sumă de 65.000 lei.

Verdictul dat luni de Judecătoria Oradea nu este definitiv şi e de aşteptat ca avocaţii milionarului să îl atace. Nu de alta, dar răspunderea penală pentru faptele sale se prescrie în august 2024. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *