Marcel Ciolacu, în fața șefilor din administrația locală: „Respect profund față de toți locuitorii satelor și comunelor țării”

Marcel Ciolacu, în fața șefilor din administrația locală: „Respect profund față de toți locuitorii satelor și comunelor țării”

Marcel Ciolacu a vorbit șefilor din administrația locală și și-a exprimat un profund respect pentru oamenii harnici și credincioși ai satelor românești, recunoscând contribuția lor semnificativă la dezvoltarea generațiilor, inclusiv a propriei generații.

Ciolacu evidențiază importanța aducerii unui volum mare de investiții în comunitățile locale, atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene, pentru a sprijini dezvoltarea infrastructurii locale.

„Am vrut neapărat să vin aici pentru că sunteți oamenii care știți cel mai bine așteptările românilor. Mă refer la oamenii harnici și credincioși ai satului românesc, pe ai căror umeri au crescut și s-au dezvoltat generații întregi, inclusiv generația mea. De aceea, primul meu mesaj este de respect profund față de toți locuitorii satelor și comunelor țării, pentru forța cu care duc mai departe spiritul tradițiilor și credințelor noastre românești.

Sunt un om care a crescut în administrația locală și știu exact ce presupune mandatul dumneavoastră și răspunderea în fața cetățenilor care v-au ales. Este o misiune grea, cu multe frământări și în care regula este că nemulțumirile sunt mai frecvente decât bucuriile. 

Și mai știu că azi românii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe. Este un an electoral și ei vor judeca pe fapte, adică pe ce s-a făcut cu adevărat în localitatea lor. Pe proiecte importante de investiții. De aceea, prioritatea mea absolută când am devenit premier a fost și rămâne aceea de a duce către comunitățile locale cel mai mare volum de investiții posibile, atât de la buget cât și bani europeni.

Concret, realitatea este că nivelul investițiilor în comunitățile locale a ajuns fără precedent. Pe programul Anghel Saligny, sunt contractate proiecte de drumuri, apă și canalizare de peste 33 de miliarde de lei, plus 1,5 miliarde de lei pe gaze. La cele două PNDL-uri, s-au depășit 40 de miliarde deja decontate și aproape 8.000 de obiective finanțate.

Iar meritele sunt ale dumneavoastră pentru că, în ciuda provocărilor, ați reușit să faceți proiecte bune, care să crească semnificativ nivelul de trai al locuitorilor din zona rurală. Și vă felicit pentru asta!

Asta s-a văzut, de altfel, și în absorbția de fonduri europene, unde, în exercițiul financiar 2014-2020, România a depășit 95% din banii alocați, adică aproape 23 de miliarde de euro. Aceste cifre și proiectele pe care le-ați finalizat și le aveți în derulare trebuie să fie cel mai important mesaj pe care să-l transmiteți oamenilor! Apartenența la Uniunea Europeană și alegerea unor oameni competenți, care știu să construiască proiecte de investiții, sunt principala miză a primelor alegeri din acest an! 

Satele și comunele noastre nu se pot dezvolta cu demagogie, ci cu grădinițe, dispensare, sisteme de alimentare cu apă și gaz. Iar sute de miliarde de lei necesare pentru a investi în asemenea obiective vin din fonduri europene! E nevoie de aleși pricepuți, capabili să se bată pentru bani și la Bruxelles, și la București, dar și pe șantiere, cu experții și constructorii! Și știu că am în față azi tocmai oamenii ce pot spune și proba asta în comunitățile lor!

Nu va fi un an simplu, nici n-am mai avut așa ceva din 2020 încoace. După crize suprapuse, avem acum alegeri suprapuse în același an. De aceea, una dintre prioritățile guvernării este ca, în 2024, să luăm decizia cea mai bună încât să nu transformăm primăriile în ghișee electorale deschise nonstop! 

Primăriile trebuie să-și poată continua șantierele de investiții. Și să poată accesa noi finanțări. Iar eu voi forța la maximum administrația centrală să descentralizăm deciziile legate de asemenea finanțări cât putem de mult. Fondurile europene trebuie accesate nu de la București, ci dintr-un loc cât mai aproape de destinația banilor! Nu inventăm nimic, ci aplicăm un principiu European: decizia să fie cât mai aproape de cetățean!

Iar primarii să nu mai fie nevoiți să vină la oraș cu volume întregi de proiecte de investiții, cu mii de file unde să semnezi pe fiecare pagină! 

Trebuie să existe un sistem digital unic la nivel național în care un primar să-și încarce proiectul într-o aplicație informatică. Totul cu semnătură digitală, evaluarea să fie transparentă și decizia luată cât mai rapid!

Abia după ce facem cu adevărat digitalizare în toată administrația putem trece și la pasul următor: să discutăm despre reorganizarea administrativă a țării. Am făcut un pas, am creat cadrul înființării de consorții administrative, unde mai multe localități să se asocieze la proiecte comune de investiții. După anul electoral, trebuie accelerat acest proces. Dar trebuie să ținem cont de istorie, de tradiții, de identitatea culturală și să facem împreună o reformă a administrației publice, care este atât de necesară, cu cap și judecată dreaptă.

În final, vă spun că în mine aveți un partener dedicat și loial fiindcă avem un scop comun: ca toți românii din zona rurală să simtă că trăiesc în comunități care devin mai prospere! Să vadă că munca și produsele lor sunt apreciate și că există un viitor mai bun pentru copiii lor aici, în țară”, a declarat Marcel Ciolacu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *