Grindeanu, o nouă întâlnire cu transportatorii. Decizie radicală privind tarifele pentru autorizațiile de transport

Grindeanu, o nouă întâlnire cu transportatorii. Decizie radicală privind tarifele pentru autorizațiile de transport

”În continuarea discuţiilor permanente dintre Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi patronatele din transportul rutier, astăzi 13.02.2024, a avut loc, la sediul MTI, o nouă întâlnire între ministrul Sorin Grindeanu şi reprezentanţii Confederaţiilor patronale şi Federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri. La discuţii au participat alături de reprezentanţii MTI şi reprezentanţii conducerilor CNAIR, ISCTR, ARR şi RAR. Prima parte a şedinţei a fost dedicată evaluării stadiului fiecărei măsuri convenite în cadrul întâlnirilor precedente. Astfel, s-a constatat că au fost respectate termenele asumate pentru fiecare măsură”, a transmis, marţi, Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că ”solicitările transportatorilor rutieri şi-au găsit o rezolvare fie prin adoptarea unor acte normative, fie prin decizii administrative ale conducerilor unităţilor din subordinea MTI, fie prin acţiuni imediate care să ajute această industrie”.

“Soluţiile găsite la solicitările transportatorilor  rutieri sunt menite să ajute această industrie şi sunt strâns legate de activitatea ministerului şi a unităţilor din subordine.  Acord în continuare o mare atenţie dialogului cu patronatele din transportul rutier şi doar prin acest dialog permanent putem să rezolvăm în timp util aspectele ce ne sunt sesizate”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu, citat în comunicatul de presă.

Ministerul anunţă că, în urma discuţiilor, s-a convenit ca marţi să fie supus procedurii de consultare publică proiectul de Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. 

 

Acest proiect prevede ajustarea tarifelor AST (Autorizaţii Speciale de Transport) percepute de către CNAIR.

”Conducerea CNAIR, cu ocazia discutării stadiului implementării separării fluxurilor pentru camioanele UE şi non-UE, a precizat că primele măsuri se vor concretiza în cursul acestei săptămâni. În finalul întâlnirii ministrul Sorin Grindeanu i-a asigurat pe partenerii sociali de întreg sprijinul ministerului în rezolvarea aspectelor ce ţin de domeniul transporturilor inclusiv a celor care intră în sfera de competenţă a altor autorităţi ale statului român”, a mai transmis ministerul.

S-a convenit ca discuţiile să aibă un caracter periodic cu o monitorizare permanentă a stadiilor de implementare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *