Giulia și Vlad Huidu, dezvăluiri sincere după participarea la „America Express”. „Soția mea are tendința să fie cicălitoare”

Giulia și Vlad Huidu, dezvăluiri sincere după participarea la „America Express”. „Soția mea are tendința să fie cicălitoare”

Giulia și Vlad Huidu formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Au împreună doi copii și o căsnicie așa cum și-au dorit. Chiar dacă în familia lor nu a fost întotdeauna totul lapte și miere, aceștia au reușit de fiecare dată să treacă peste probleme. Cei doi și-au deschis sufletul și au vorbit despre experiența de la „America Express”.

Pentru noi, America Express a fost cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o împreună. Pe cât de greu a fost în această aventură, pe atât de frumos a fost.

Singurul lucru pe care ni l-am dorit a fost să ne bucurăm de fiecare clipă din acest show, de fiecare misiune, de fiecare întâlnire cu oamenii pe care i-am cunoscut, dar mai ales de timpul petrecut împreună”, a spus Vlad pentru revista VIVA!

Ne plac foarte mult provocările, așadar, chiar și după întoarcerea acasă, ne-am păstrat aceeași dinamică în viața de zi cu zi.

Am plecat cu multe fobii în bagaj. În primul rând, mie îmi e frică să zbor cu avionul, și asta a fost prima provocare pentru mine, să pot sta în avion atât de multe ore.

Îmi era frică de insecte, de înălțime, să nu cumva să mă îmbolnăvesc, și lista poate continua. Slavă Domnului că această experiență m-a vindecat de toate!”, a recunoscut și Giulia.

Ce au descoperit unul la altul în competiție

„Deși eu și Vlad ne cunoaștem de atâția ani și lumea ar fi putut crede că nu mai e nimic care să ne surprindă, am descoperit unul la celălalt destul de multe lucruri care ne-au întărit și mai tare convingerea că împreună suntem de neoprit, indiferent de ceea ce ne propunem.

Singurele momente mai tensionate, puține la număr, au fost cele în care eu și Vlad ne grăbeam să facem lucruri fără să înțelegem foarte bine ce avem de făcut. Uneori, eu încercam să îl repun pe el pe direcția corectă și deveneam cicălitoare, dar până la urmă, orice femeie e uneori așa, iar el mă cunoaște îndeajuns de bine încât să nu se supere pe mine”, a declarat artista pentru sursa citată.

Am descoperit cât de curajoși și determinați, cât de competitivi și empatici suntem, dar și că suntem cel mai bun punct de sprijin unul pentru celălalt. Acum avem și mai multă încredere în forțele noastre, dar și în iubirea și respectul pe care ni le purtăm.

Secretul relației noastre e faptul că ne completăm foarte bine și, chiar dacă ne mai dezechilibrăm uneori, reușim să ne punem pe poziție destul de repede. Soția mea are tendința să fie cicălitoare uneori, dar nu îndeajuns de tare încât să mă deranjeze acest lucru”, a mai adăugat Vlad.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *