20% din rezultatele pozitive cu DrugTest au picat la IML în ultimii ani, spune Poliția Română

20% din rezultatele pozitive cu DrugTest au picat la IML în ultimii ani, spune Poliția Română

Unele medicamente pot avea efecte psihoactive și dau rezultate pozitive la Drug Test, iar șoferii trebuie să verifice prospectul înainte de a se urca la volan, a transmis miercuri, 3 iulie, Poliția Română. Instituția a precizat că, în perioada 2021-2023, aproximativ 20% din totalul mostrelor biologice duse la IML au infirmat rezultatele inițiale ale aparatelor Drugtest.

„Majoritatea conducătorilor auto cunosc efectul alcoolului şi al drogurilor, însă o categorie aparte de substanţe ce afectează capacitatea de a conduce un autovehicul o reprezintă medicamentele. Astfel, se impune ca, anterior conducerii unui vehicul, să fie studiat ambalajul medicamentelor administrate, întrucât în compoziţia acestora pot exista anumiţi compuşi ce determină apariţia de efecte psihoactive şi care pot fi depistaţi cu ajutor aparatelor drugtest, chiar dacă persoana în cauză nu a consumat droguri”, a transmis IGPR.

La nivel național, în perioada 2021 – 2023, au fost infirmate între 15% și 20% din totalul mostrelor biologice prelevate conducătorilor auto depistaţi pozitiv la drugtest, arată datele Poliției.

Cum explică IML de ce multe rezultate pozitive la drug-teste nu se confirmă

În luna ianuarie, Consiliul Superior de Medicină Legală a precizat că lipsa echipamentelor ultraperformante care să identifice noile tipuri de droguri și faptul că testele rapide ale Poliției Române sunt doar „de screening sau de orientare” sunt doar câteva dintre motivele pentru care rezultatele la drug-test ies de multe ori fals pozitive.

Problema identificării noilor tipuri de droguri este o problemă cu care se confruntă INML, inclusiv din cauza costurilor ridicate.

Printre motivele erorilor drug-testelor se mai numără „existența a numeroase substanțe care nu sunt incluse pe lista de substanțe interzise, dar care pot da reacții fals pozitive”, a mai precizat CSML, care a menționat că toate aceste reacții fals pozitive pot fi infirmate ulterior la INML prin analiza toxicologică pe probe de sânge și urină.