2024: România a cucerit Germania! Mii de români au cântat imnul „Deșteaptă-te, române!” la metroul din Munchen! Imagini spectaculoase de la EURO

2024: România a cucerit Germania! Mii de români au cântat imnul „Deșteaptă-te, române!” la metroul din Munchen! Imagini spectaculoase de la EURO

Nu mai e un secret că suporterii români prezenți la EURO 2024 din Germania sunt printre cei mai numeroși și cei mai frumoși. Marți, 2 iulie, zeci de mii de români s-au întâlnit în piața Marienplatz din Munchen.

2024: România a cucerit Germania! Mii de români au cântat imnul „Deșteaptă-te, române!” la metroul din Munchen! Imagini spectaculoase de la EURO

Au mâncat, au băut bere, s-au relaxat și au scandat ore în șir tot felul de lozinci, dar și cântece. N-au fost uitate nici imnul României și „Treceți, batalioane românii, Carpații!”.

În jurul orei 17:00 (ora României) miile de suporteri români au hotărât să plece spre stadionul Allianz Arena din Munchen. Aproximativ 13 kilometri cu mașina sunt din piața Marienplatz până la locul unde se dispută România – Olanda.

Cum cel mai ieftin taxiu din Marienplatz până la Allianz Arena costa puțin peste 36 de euro, ajungând chiar și la 127 de euro, mulți dintre românii prezenți la sărbătoare au decis să aleagă metroul.

Astfel, reporterii FANATIK prezenți la EURO 2024 au surprins imagini fantastice cu fanii tricolorilor. Miile de români aflați în subteran au pornit spectacolul.

Au scandat pentru România, pentru fotbaliștii naționalei, apoi au cântat imnul României, așa cum doar românii o pot face într-o țară străină. Mai ales că mulți dintre ei au dus dorul României, fiind de ani buni la muncă în străinătate.

„Cred că șansele sunt 50-50. România este un grup foarte bun, se vede cum joacă și cum e tratată de suporteri. Sunt organizați și au un bun contraatac. Joacă la victorie.

Îmi plac Man și Mihăilă, care au promovat cu Parma. În Italia, Serie A este campionatul președinților, Serie B al antrenorilor. Uneori e mai greu decât în A”, a declarat Mircea Lucescu în Gazzetta dello Sport.

România și Olanda se întâlnesc în optimile de finală de la EURO 2024, de la ora 19:00, pe stadionul Allianz Arena. Partida va putea fi urmărită pe Pro TV și pe FANATIK.ro.

Articol realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la Euro 2024.

Imnul României cântat de mii de români la metroul din Munchen