25 de tone de deșeuri, oprite la graniță

RMAG news

Austria ne trimitea 25 de tone de deșeuri. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu aproximativ 25 tone de deşeuri ce venea din Austria.

Şoferul nu a putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijlocului de transport şi a încărcăturii transportate, se arată într-un comunicat al ITPF Oradea transmis luni AGERPRES.

”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, în data de 05.07.2024, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, aluminiu, de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din România”, precizează sursa citată.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 24.660 kg de deşeuri, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Sursa foto arhiva

The post 25 de tone de deșeuri, oprite la graniță appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share