250.000 de euro, bani de la stat pentru românii care se întorc în țară. Proiectul de lege, în dezbatere la Senat

250.000 de euro, bani de la stat pentru românii care se întorc în țară. Proiectul de lege, în dezbatere la Senat

Pe fondul scăderii demorafiei și a exodului profesioniștilor în afara granițelor, politicienii propun noi măsuri prin care speră să aducă înapoi în țară o parte dintre cei șase milioane de români din diaspora.

250.000 de euro, bani pentru românii care se întorc în țară și își deschid o afacere

Recent, aceștia au inițiat un proiect de lege care prevede acordarea sumei de 250.000 de euro românilor ce revin în țară și își deschid o afacere, scrie avocatnet.ro.

Potrivit proiectului de lege care se află în dezbatere la Senat, banii le vor fi acordați celor care dețin deja această sumă și vor să o investească într-o afacere în România.

Astfel, românii care se întorc din străinătate și vor să investească în industria din țara noastră 250.000 de euro vor beneficia prin programul numit ”Prima Investiție” de o cofinanțare din partea statului în valoare egală cu suma investită.

Totodată, cei care se întorc din afara granițelor vor avea acces prioritar și la programele “Prima Fermă”, “Prima Livadă” și “Prima Seră”, prin care pot obține de la stat finanțări între 10.000 și 100.000 de euro pentru fiecare proiect.

În plus, proiectul de lege prevede acordarea și altor facilități românilor care s-au întors din străinătate. De exemplu, ei vor avea acces prioritar și la programele de finanțare stabilite semestrial de către autoritățile publice centrale.

Este vorba despre acele programe care sprijină înființarea de microîntreprinderi și desfășurarea de activități independente în diverse meserii artizanale și profesii din domeniul construcțiilor, sau în cazul Programului Anual pentru Investiții în Turism.

Prin intermediul acestor programe, românii care revin din diaspora și vor să își deschidă o afacere în acest sector pot să obțină finanțări de până la 200.000 de euro pe proiect.

Mai mult, proiectul de lege care se află pe masa Senatului stabiliește ca societățile nou-înființate de românii proaspăt întorși din diaspora să fie scutite de plata impozitului pe profit sau pe cifra de afaceri până la atingerea unui plafon de 500.000 de euro.

Please follow and like us:
Pin Share