33 de agenți electorali au murit din cauza valului de căldură din ultima zi a alegerilor din India. Ce temperatură s-a înregistrat

33 de agenți electorali au murit din cauza valului de căldură din ultima zi a alegerilor din India. Ce temperatură s-a înregistrat

33 de agenţi electorali au murit din cauza căldurii excesive în ultima zi a alegerilor generale din India, sâmbătă, 1 iunie, în statul Uttar Pradesh, nordul țării, a anunţat Navdeep Rinwa, ofițer electoral al scrutinului, transmite France24, care citează agenția France Presse.

Cel puțin 33 de membri ai personalului electoral indian au murit în statul Uttar Pradesh, în ultima zi de vot, potrivit autorităților electorale.

Navdeep Rinwa, ofițer electoral șef al statului, a detaliat că printre victime se numără agenți de securitate și personal de curățenie.

46,9 grade Celsius la umbră

Departamentul Meteorologic din India a precizat că temperaturile în orașul Jhansi au ajuns la 46,9 grade Celsius la umbră. Experții spun că deshidratarea în condiții de căldură extremă poate îngroșa sângele, provocând insuficiență de organ.

„O compensaţie financiară de 1,5 milioane de rupii (aproximatic 18.000 de dolari) va fi oferită familiilor celor decedaţi”, a anunţat, duminică, 2 iunie, Navdeep Rinwa.

Un incident suplimentar a fost raportat în orașul Ballia, în același stat, unde un alegător și-a pierdut conștiența în timp ce stătea la coadă pentru a vota.

India se confruntă cu o vară extrem de fierbinte, iar într-o zonă din capitala New Delhi s-a înregistrat săptămâna aceasta temperatura-record de 52,9 grade Celsius. Valoarea a fost revizuită, după ce, inițial, se anunțaseră 52,3 grade.

La finalul lunii, căldura extremă a ucis cel puțin 15 oameni în 24 de ore, în estul țării.

Foto: Hepta