Una din cinci femei din SUA suferă abuzuri medicale pe perioada sarcinii sau a nașterii, arată un studiu

Una din cinci femei din SUA suferă abuzuri medicale pe perioada sarcinii sau a nașterii, arată un studiu

Abuzurile medicale înregistrate în SUA sunt cel mai des întâlnite în rândul femeilor de culoare (30% dintre acestea), urmate de femeile hispanice (29%), comparativ cu 18%, ponderea femeilor albe, conform unui studiu realizat de autoritățile sanitare americane, publicat marți, informează AFP, citată de Agerpres.

Cel mai frecvent, femeile au raportat că au fost refuzate sau ignorate atunci când au cerut ajutor medical, au fost victimele agresiunilor verbale sau a violării intimităţii fizice. Altele au fost amenințate că nu primesc tratament sau, inveres li s-au administrat forțat un tratament nedorit.

Studiul, publicat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), organizația pentru sănătate publică din Statele Unite, a chestionat aproximativ 2.400 de femei cu vârste de peste 18 ani cu privire la experiențele lor medicale pe perioada sarcinilor cu primul lor copil.

„Ca medic, mamă şi femeie de culoare, este demoralizant să aflu cât de comune sunt aceste abuzuri. Ştim că rasismul şi discriminările pot duce la întârzieri ale tratamentelor şi, uneori, la decese tragice pe care am fi putut să le evităm”, a declarat într-un comunicat Wanda Barfield, o directoare din cadrul CDC.

Rata mortalității materne, în creștere în SUA de mai mulți ani, se află în prezent la unul dintre cele mai ridicate niveluri din rândul ţărilor industrializate. Mortalitatea maternă desemnează decesul femeilor survenit în timpul sarcinii, al naşterii sau la scurt timp după naştere.

Între 2018 şi 2021, această rată a crescut în Statele Unite de la 17,4 decese la 100.000 de naşteri până la 32,9 decese la 100.000 de naşteri.

Majoritatea acestor decese pot fi evitate, au subliniat autoitățile sanitare americane.

Studiul a arătat, de asemenea, că 40% dintre femeile de culoare au declarat că au suferit discriminări în timpul sarcinii sau al naşterii, în principal din cauza culorii pielii lor, precum şi din cauza vârstei sau a greutăţii corporale.

În plus, femeile care nu deţin o asigurare medicală sau o asigurare publică au raportat mai multe abuzuri decât femeile care deţin o asigurare medicală privată. 

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *