Luați clasicii literaturii române și scuturați-i de rasism, sexism și alte isme toxice. Să vedeți ce interesanți devin!

Luați clasicii literaturii române și scuturați-i de rasism, sexism și alte isme toxice. Să vedeți ce interesanți devin!

Rămân câteva lucruri de spus după toată agitația iscată de textul lui Valeriu Nicolae, care a citit o carte de literatură contemporană și a fost uluit de violența rasistă a limbajului unor personaje. De ce se pune problema abia acum? Păi, tot din rasism.

Vocea romilor specialiști în literatură e încă destul de slabă. Romii au încă acces limitat la educație. Și, da, romii pot spune cel mai bine ce e cel mai deranjant în literaturile etniilor dominante. Nu e o scuză pentru restul etniilor. Dar e cert că nu înveți să fii sensibil la rasism până nu conștientizezi complet prezența celuilalt. Și, da, faptul că nu sunt destui romi în câmpul cultural și academic ne arată tot un rasism sistemic, care face din reușita unor romi o excepție, nu o regulă.

De altfel, e de studiat cât de mult au fost împinse înapoi în ultimii 20 de ani comunitățile de romi, refugiate în tradiții și izolare socială, situații care le retează copiilor șansele.

S-ar putea să constatăm dramatic că am oengizat discursul despre romi, l-am mai curățat, am devenit mai vigilenți față de vorbele grele, dar la firul ierbii, faptele și mai grele arată cam așa: unui copil rom de la margine de sat îi e și mai greu să treacă de liceu.

Dacă nu ești rom, nu le vezi. Sau închizi ochii, uneori fără să vrei. Personal, formulări ca în cartea lui B.A. Stănescu le-am găsit violența banală de limbaj al străzii în ’90-2000. Așa se vorbea. Când am citit-o mi-a amintit de acea violență de fundal teribilă, care includea și rasismul, dar care era o violență a sărăciei, a lipsei de joburi și perspectivă.

Iar din sărăcia aia abrutizantă ies și restul: misoginism, rasism, homofobie. Trebuie astea expuse în literatură? Păi, au valoare etnografică, măcar ne amintesc câtă cruzime exista la un moment dat. Dar nu despre cazul unui autor contemporan vreau să vorbesc, ci despre clasici.

Camil Petrescu și clasele de filologie

O lectură antirasistă sau antisexistă îi lezează pe clasici sau pe scriitori contemporani? N-ar trebui. Una e un autor rasist, alta e să depistezi forme subtile ale rasismului în personaje, limbaj etc.

Cum predai Camil Petrescu la liceu sau la Litere? În domeniile acestea vin foarte multe tinere eleve, studente. Le sunt puse în bibliografie cărți precum „Ultima noapte…” sau ceva Eliade etc., toate pline de misoginie cruntă. De decenii se discută misoginia ca o „falsă problemă” sau ca o chestie minoră.

Îmi e imposibil să mai predau astfel de cărți fără o minimă abordare feministă. Asta deși manualele și conformismul teribil didactic încă te împing să analizezi extraordinara luciditate și suferință a masculului nedreptățit de soartă și de femeile din viața lui. Nu. E nedrept. E stupid să ceri unui întreg popor feminin să stea să înțeleagă vârtejul interior al masculului frustrat. Așa că voi încuraja de fiecare dată lecturi feministe sau pur și simplu lecturi sensibile la sexism. Ele se fac deja, se scriu sau se publică materiale didactice pe YouTube – dar suntem încă departe să le impunem în școli.

Nu e nicio dramă să înțelegi de ce e Camil cum e, cum e epoca în care scrie, cum funcționează un clieșu misogin și pe Netflix, nu doar în interbelic. Și dacă îți ascuți radarul antisexism, poate elevii nu se vor mai uita toleranți la tonele de misoginism comercial de la televizor sau din rețele.

Ce înseamnă să vezi feminist situația? Păi, să înțelegi clasicii și mai profund. Cel mai interesant exercițiu e să provoci elevii să vadă când și cum vorbesc femeile în Ion, de Rebreanu, de exemplu. Și o să constați că vorbesc, că emit un mesaj cât de cât, doar femeile din mica burghezie, cât de cât, deși și ele funcționează într-o lume patriarhală, măcar mai au voce.

O să observi chiar că doar femeile din clasele sociale superioare au orgasm, se bucură de dragoste. Țărăncile niciodată. Ele nu vorbesc. Iar dragostea în cazul lor, e mai totdeauna viol. Lezează asta cu ceva romanele lui Rebreanu? Nu. Doar le înțelegem mai bine.

Și dacă înțelegem bine asta, vom înțelege mai bine ce a însemnat venirea unui Marin Preda cu texte în care femeile de la țară se și bucură de dragoste, țărăncile experimentează iubirea, se bucură de corpul lor, chiar și în scene de lesbianism (în Moromeții 2), își caută plăcerea, autorul le dă dreptul la dragoste fără abuz.

Ar trebui să îmbunătățim radarul antisexist încă din școli. Când găsești pasaje misogine prin Eminescu, Stănescu sau Arghezi, nu e nicio rușine să-l arăți ca atare, sau să încerci să explici de ce e așa. Nu poți rămâne doar la nivelul de denunț, trebuie să explici și istoric, trebuie să înțelegi că au fost momente în care unul care poate părea misogin era de-a dreptul progresist, pentru că ăia din jur erau și mai misogini.

Nu are rost să ne panicăm și nici să reluăm toate greșelile făcute în ultimele 4 decenii în Vest în acest stil de discuții în care faci doar show off, faci paradă de perfecțiunea educației tale. Vigilența antirasistă și antisexistă nu trebuie să se rezume la făcut dosare și etichetat – s-ar putea să ai surpriza că vei acuza mereu oameni săraci și needucați de sexism și rasism, când acolo problema e și mai gravă. Doar așa au ajuns unii să acuze un rom de rasism (vezi cazul Gheboasă). Și mai ales aceste probleme trebuie căutate în mijlocul sistemului, nu pe margini, în măsurile sociale de la Guvern, în discursurile în care se uită mereu de oprimați și deposedați.

Ce facem cu rasismul care izolează comunități?

Un alt exemplu: apare pe perete la una din școlile unde predau o poză de ziua națională cu toate minoritățile în port național care se țineau de mână. Vine o fetiță romă superisteață și mă întreabă „da‘ noi unde suntem?”. Trec  5 secunde până mă prind și apoi îi confirm evidența: da, voi nu sunteți, dar ia niște creioane și desenează și un rom în hora aia. Așa că a completat poza cu un desen.

Problema e că acea fetiță e în fiecare an amenințată de „tradiții”, să ajungă măritată de la 13-14 ani și ăsta să-i fie destinul, de nevastă, tot restul vieții. Am rezolvat o poză, dar ce facem cu fetița? Cu rasismul cultural mai avem o șansă să îndreptăm câte ceva – cu rasismul care izolează comunități, care condamnă destine, mi se pare că suntem mai rău ca acum 30 de ani.

Sfatul meu către profesori și elevi, de gimnaziu, de liceu, studenți: nu vă mai fie frică de lecturi care să ne depisteze momente de cruzime, de prostie istorică colectivă. Uneori sunt dureroase, ne pot denunța propriile nepăsări. Dar începeți cu clasicii.

Alecsandri și Porojan

Cea mai cunoscută poveste cu un rom din istoria noastră, probabil, e episodul memorialistic al lui Alecsandri, unde povestește de prietenia din copilărie cu Vasile Porojan, un rob rom. Avem acolo, pe scurt, ideea că, dacă s-au eliberat romii din sclavie, mai mult rău li s-a făcut, eliberarea ar fi trebuit să se petreacă mai încet…  Alecsandri oferă perspectiva aristocratului cuprins de remușcări: nici nu-i mai place că e stăpân de sclavi, probabil că se făcea de râs pe la Paris, vede corect că romii eliberați tot sunt mâncați de sărăcie, dar nu vede buboiul, că nu există eliberare reală din sclavie și sărăcie după ce ai folosit secole munca unei comunități plătind-o doar cu supraviețuire și suferință.

Și, da, pentru vremea aceea, Alecsandri era un „luminat”. Știți ce e mai trist? Că Alecsandri, de la distanța de două secole, e încă luminat față de tot felul de pseudointelectuali care încă explică la ora asta cum e bine să folosești cuvântul „țigan” sau care nu mai prididesc cu filozofiile despre „rasa țigănească”.

Când privim acum textul lui Alecsandri, vedem cât de crudă e uneori privirea filantroapă, boierul moldovean jenat mai ales de fotografia primitivă de familie:

„De-atunci l-am mai întâlnit o dată la Piatra, slăbănogit, plin de reumatisme, plecat spre pământ de aspra mână a bătrâneții și dezgustat de lume. Sărmanul! a părăsit-o în sfârșit, luând cu el partea aceea din tabloul social care ne arată familiile boierești înconjurate de servitori țigani, precum erau casele patricienilor romani, pline de sclavi aduși din lumea întreagă”. (sursa)

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *