Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat. Zeci de mii de români au rămas cu ochii în soare

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat. Zeci de mii de români au rămas cu ochii în soare

AFM menţionează că va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării şi reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp, potrivit Agerpres.

 

„Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, se arată într-un comunicat al AFM.

 

Administraţia Fondului pentru Mediu precizează că a respectat întocmai toate procedurile privind validarea/invalidarea instalatorilor.

 

Decizia judecătorilor este executorie și se aplică imediat, dar poate fi contestată. Administrația Fondului de Mediu are la dispoziție cinci zile pentru a depune contestație.

 

Practic, programul este blocat, în cindițiile în care anul acesta „Casa verde” circa 86.000 de oameni au aplicat pentru a obține cofinanțare de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *