Primele victime ale petardelor. Un bărbat din Iași a ajuns la spital, cu arsuri pe 75% din suprafața corpului – Cum s-a produs tragedia

Primele victime ale petardelor. Un bărbat din Iași a ajuns la spital, cu arsuri pe 75% din suprafața corpului – Cum s-a produs tragedia

 

Un bărbat de 30 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe 75% din corp în seara zilei de sâmbătă, 2 decembrie. Acesta a luat foc în timp ce folosea petarde.

Medicii de la Spitalul Clinic. Județean de Urgență Sf. Spiridon depun eforturi pentru a-i salva viața, relatează Ziarul de Iași.

Din primele informații, incidentul a avut loc în cartierul Galata, Iași, iar tânărul ar fi aruncat o petardă lângă o canistră cu combustibil, care a luat foc. Ulterior, încercând să protejeze copiii care se jucau în apropiere, acesta a încercat să stingă focul, moment în care l-au cuprins flăcările. 

„Tânărul are arsuri pe aproximativ 75% din suprafața corpului, de gradul al II-lea și al III-lea, pe ambele membre inferioare, abdomen, torace și la nivelul feței. Sunt afectate inclusiv căile aeriene. A fost sedat și intubat de echipa SMURD de Terapie Intensivă, este în Unitatea de Primire a Urgențelor și va fi preluat pe Secția de Chirurgie Plastică”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *