Leslie Greenberg, premiat de Universitatea din București

RMAG news

Universitatea din București va acorda, în cadrul unei ceremonii care se va desfășura marți, 3 iunie, distincția de Doctor Honoris Causa profesorului Leslie Greenberg, pe care îl descrie ca fiind una dintre cele mai importante personalități în domeniul psihologiei, fondatorul Terapiei Focalizate pe Emoții (EFT).

Potrivit unui comunicat al universității, profesorul Greenberg a adus contribuții semnificative la dezvoltarea Society for Psychotherapy Research (SPR), una dintre cele mai importante organizații internaționale în domeniul psihoterapiei și al cercetării în psihoterapie. Activitatea academică și practica clinică și terapeutică a profesorului Greenberg sunt caracterizate de o încercare continuă de explorare și de înțelegere a naturii emoțiilor umane și a modalităților prin care intervenția psihoterapeutică poate contribui la alinarea suferinței inerentă vieții.

„Munca sa în dezvoltarea și perfecționarea EFT a produs un efect de referință în comunitatea psihoterapeutică internațională. De altfel, profesorul Greenberg se numără printre fondatorii International Society of Emotion Focused Therapy (ISEFT), a cărei misiune constă în aprofundarea, înțelegerea și aplicarea EFT în contexte practice și de cercetare, servind drept o platformă prin care psihoterapeuții, psihologii clinicieni, profesorii și studenții pot împărtăși idei și practici, pot dezvolta noi aptitudini și pot contribui la aprofundarea înțelegerii acestei abordări în întreaga lume. Profesorul Greenberg este un mentor și un susținător dedicat al practicii și formării EFT în România, fiind implicat în procesul educațional al unor generații întregi de psihoterapeuți, facilitând accesul practicienilor noștri la resurse și expertiză în acest domeniu și contribuind astfel la creșterea calității serviciilor terapeutice oferite în țara noastră.

Pe parcursul carierei, profesorul Greenberg a fost distins cu numeroase premii și recunoașteri care reflectă nu doar excelenta sa activitate științifică, ci și impactul acesteia asupra domeniului psihoterapiei în întreaga lume, printre care amintim prestigioasele American Psychological Association Award for Distinguished Professional Contribution to Applied Research 2012, Senior Distinguished Research Career Award of the Society for Psychotherapy Research 2004 și Outstanding Early Career Achievement Award of the International Society of Psychotherapy Research 1984.

Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București profesorului Leslie Greenberg este un semn de recunoaștere a prestigioasei sale activități științifice, atât la nivelul României, cât și la nivel internațional”, mai arată Universitatea din București.

 

The post Leslie Greenberg, premiat de Universitatea din București appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share