Tribunalul Arbitral de la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) a dat României câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări, informează Ministerului Finanţelor printr-un comunicat.”România a primit, la 13 iunie, hotărârea Tribunalului Arbitral de la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) prin care primeşte câştig de cauză în acţiunea numărul ARB/16/19, întemeiată pe Acordul cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos (ratificat prin Legea nr.114/1994). Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligaţiile asumate faţă de investitorul olandez prin semnarea Acordului cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, astfel că nu trebuie să plătească despăgubirile solicitate la nivelul anului 2019, de aproximativ 330 milioane euro”, se spune în comunicat.Conform sursei citate, acordul permite investitorului să supună orice diferend rezultând din aplicarea lui Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii. La acest organism arbitral internaţional România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975, odată cu ratificarea Convenţiei pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965.MF menţionează că reclamantul a solicitat să se constate încălcarea de către România a obligaţiei din Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, în special pe cea care obliga România să asigure un tratament just şi echitabil investiţiei Nova Group Investments B.V, drept protejat de acordul internaţional de protecţie a investiţiilor.Potrivit MF, acuzaţiile aduse României au fost că nu a respectat Acordul prin: deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activităţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, care au condus la intrarea acesteia în faliment; urmărirea penală nejustificată a lui Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva acestuia, precum şi prin negarea dreptului său la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti).În apărările sale scrise, România a respins acuzaţiile reclamantului şi a prezentat tribunalului arbitral următoarele: familia Adamescu este singura responsabilă pentru eşecul societăţii Astra Asigurare-Reasigurare SA şi, în fapt, aceştia sunt cei care au determinat societatea de asigurare să încalce regulile şi regulamentele din domeniul asigurărilor, ceea ce a condus la decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară de a desemna un administrator special la Astra Asigurare-Reasigurare SA; administratorul special şi 4 firme independente de renume au descoperit un minus de aproape un miliard de lei (aproximativ 200 milioane euro) în marginea de solvabilitate a Astra Asigurare-Reasigurare SA; ca efect al acestor acţiuni ilegale, România a fost nevoită să intervină la minimul necesar şi, deşi i s-au oferit reclamantului variante de acţiune pentru salvarea societăţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, acesta a eşuat în a lua măsurile de remediere necesare; iniţierea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a unor controale la Astra Asigurare-Reasigurare SA, în contextul informării venite de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România privind existenţa unei datorii a societăţii de asigurare de 93 milioane lei (decembrie 2013), a fost justificată, rezonabilă şi a constituit o măsură prudentă, acestea fiind făcute în interesul publicului.De asemenea, se menţionează că familia Adamescu s-a implicat “în activităţi infracţionale la cel mai înalt nivel”, respectiv coruperea unor judecători. În privinţa procedurilor penale împotriva lui Dan Adamescu şi Alexander Adamescu, s-a arătat că acestea au fost legitime şi efectuate cu bună-credinţă de către România, în virtutea dreptului său suveran de a trage la răspundere penală persoane care sunt implicate în activităţi infracţionale de o severitate deosebită (corupere judecători), iar în privinţa procedurilor penale referitoare la darea de mită, România a arătat că dovezile privind acuzaţiile aduse sunt dovedite cu probe impresionante, Dan Adamescu a avut parte de un proces echitabil şi s-a bucurat de aceleaşi drepturi ca orice condamnat şi este dreptul României să iniţieze procedurile penale împotriva acestuia.Totodată, în ceea ce priveşte procedurile penale legate de abuz în serviciu în legătură cu falimentul societăţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, România a prezentat probe impresionante care arată implicarea lui Dan Adamescu şi Alexander Adamescu în falimentul societăţii, se menţionează în comunicatul ministerului.Reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanţelor, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.126/2005. Reprezentarea juridică a României în acest dosar a fost asigurată de consorţiul format din societăţile de avocatură “Derains & Gharavi AARPI” (Franţa), “Akinci Danişmanlik Hizmetleri LTD” (Turcia) şi “Trofin şi Asociaţii SCA” (România).
La Guardia Civil rescata a dos senderistas atrapados en La Pedriza
El Grupo de Rescate Especial de Intervención en Montaña (GREIM) de la Guardia Civil rescató este viernes a dos senderistas que habían quedado atrapados en la zona de La Pedriza, en el municipio madrileño de Manzanares El Real. Según ha informado el Instituto Armado, dos especialistas del GREIM acudieron a la zona después de recibir…
Auf unserem Meer läuft längst ein hybrider Krieg
Die Tiefe der See hat einiges mit der Weite des Internets gemeinsam – wer es darauf anlegt, kann großen Schaden anrichten und hat gute Chancen, unerkannt zu entkommen. Das Meer und das Internet: Welch ein kluger Vergleich, den Generalleutnant a. D. Hans-Werner Wiermann im Interview mit den Kollegen des Norddeutschen Rundfunks zog. Wiermann wurde aus dem…
¿Cuántos abortos se registran en Andalucía?
Andalucía ha registrado en 2023 un total de 19.474 interrupciones voluntarias del embarazo (IVE). La tasa IVE en la comunidad andaluza ha alcanzado 12,25 por cada 1.000 mujeres entre 15 y 44 años en 2023. Este dato, supera tanto la tasa de 12,05 registrada en 2022 como la de 10,62 en 2014, lo que indica…
El cine de terror aterriza en Movistar Plus+
La temporada más espeluznante del año está a punto de comenzar, y Movistar Plus+ lo celebra con una programación especial dedicada a los amantes del cine de terror. Desde el 3 de octubre hasta el 3 de noviembre, coincidiendo con el inicio del Festival de Cine de Sitges y culminando en Halloween, la plataforma ofrecerá…
Pollán: “Pedro Sánchez ha cometido el mayor acto de corrupción política, que es amnistiar a políticos condenados a cambio de mantenerse en la Moncloa”
El presidente de las Cortes de Castilla y León, y miembro de Vox, Carlos Pollán, aseguró que “Pedro Sánchez ha cometido el mayor acto de corrupción política que se pueda cometer, que es amnistiar a políticos condenados a cambio de sus votos para mantenerse en la Moncloa”. Así lo dijo durante su participación en un…
La Guardia Civil de Asturias rescata a una mujer y sus dos hijos a punto de morir en el incendio de su casa
A las 3.50 horas de esta madrugada, 112 Asturias comunicaba a la central COS de la Guardia Civil de Asturias la existencia de un incendio en un edificio de cuatro alturas situado en la Plaza del Marqués de Muros de Nalón. Al llegar al lugar, los agentes observaron que de uno de los bajos del…
Los incendios en el Ártico serán más frecuentes por el cambio climático
El calentamiento global acelerará el deshielo del permafrost -capa permanentemente congelada- y conducirá a una intensificación abrupta de los incendios forestales en las regiones subárticas y árticas del norte de Canadá y en Siberia. Ese es el resultado de nuevas simulaciones de modelos informáticos climáticos realizadas por un equipo internacional de científicos del clima y…
„Auch selbst schuld!“ Der HSV wird überrascht – und macht sich Vorwürfe
Unterhaltsam ja, aber irgendwie war es auch komisch, dieses Spiel im Volksparkstadion am Samstag. Glück wechselte sich mit Pech ab, Entschlossenheit mit Unaufmerksamkeit auf Seiten des HSV. Rückschläge mit neuer Hoffnung. Schöne Spielzüge mit unnötigen Ballverlusten oder individuellen Fehlern, die zu Gegentoren führten. Ja selbst die Sonne war zwischendurch weg und es regnete in Strömen….
Après la mort de Nasrallah, Israël peut-il l’emporter dans une guerre contre le Hezbollah ?
En tenue de treillis, fusil d’assaut à l’épaule, le chef d’état-major de l’armée israélienne, Herzi Halevi, rend visite à ses troupes stationnées à proximité de la frontière nord, ce 25 septembre. Depuis plusieurs jours, l’aviation de Tsahal pilonne sans relâche les positions des forces du Hezbollah, au Liban voisin. “Vous pouvez entendre les avions ici,…
El alcalde de Sevilla afea a Óscar Puente que no conteste sus cartas
El alcalde de Sevilla, José Luis Sanz (PP), ha recriminado este sábado al ministro de Transportes, Óscar Puente, que “no conteste” a las cartas que le envía para abordar inversiones en materia de infraestructuras, y le afea que este “no es el trato que se merece una de las principales ciudades de España”. En un…
El gato, animal poético
“Mefistófeles casero / está tumbado al sol” son los primeros versos de “La canción novísima de los gatos” de García Lorca, quien como Rubén Darío, Manuel Machado, Jorge Guillén, Gerardo Diego, Miguel Hernández, Violeta Parra y tantos otros han elevado al gato a la categoría de animal poético, como da cuenta la antología “Gatos” (Renacimiento)….
Suspendidas las pruebas de oposición a la Guardia Civil de mañana por un error en las cajas que contenían los exámenes
La Guardia Civil ha informado de que se suspenden las pruebas de oposición de ingreso al Instituto Armado que iban a celebrarse este domingo, 29 de septiembre, dado que se ha encontrado un “error en el etiquetado” de una de las cajas recepcionadas que contenían los exámenes. Las pruebas de ingreso en la Escala de…
Iberaval defiende en el Foro Iberoamericano de REGAR el papel medular de las garantías para mitigar las crisis
El director general de Iberaval, Pedro Pisonero, ha destacado el papel medular que desempeñan las garantías y las instituciones que las facilitan para mitigar las crisis, ya sean éstas de tipo geopolítico, tecnológico o climáticas. En su condición de presidente de la Red Iberoamericana de Garantías (REGAR), Pisonero ha remarcado que «durante la pandemia fueron…
Bayern-Boss schwärmt vor Leverkusen-Gipfel von Musiala – und Wirtz
Bayern-Präsident Herbert Hainer hat Nationalspieler Jamal Musiala erneut die grenzenlose Wertschätzung des Rekordmeisters versichert und den 21-Jährigen als „Jahrhundertfußballer“ bezeichnet. Er müsse betonen, „dass wir unseren Jamal über alles lieben“, sagte Hainer der „Abendzeitung“ und ergänzte: „Unser erstes Bestreben ist natürlich, ihn langfristig an den FC Bayern zu binden.“ Erste Gespräche darüber, den Vertrag des…
Francesco Canzonieri (Nextalia) premiato con il Fjord of Rhegium
Il Quotidiano del Sud Francesco Canzonieri (Nextalia) premiato con il Fjord of Rhegium Importante riconoscimento per Francesco Canzonieri, Ad di Nextalia, ha ricevuto il Premio “Fjord of Rhegium” Uomo dell’anno Calabria 2024 REGGIO CALABRIA – Francesco Canzonieri, amministratore delegato di Nextalia SGR, ha ricevuto il prestigioso premio “Fjord of Rhegium”. La cerimonia si è svolta…
Auch Vorstand der Grünen Jugend NRW tritt aus Partei aus
Es war ein Paukenschlag, als der Bundesvorstand der Grünen Jugend ankündigte, die Partei zu verlassen. Die politische Richtung passt ihm nicht mehr. Nun folgt die NRW-Spitze der Jugendorganisation. Als vierter Landesvorstand der Grünen Jugend hat der von Nordrhein-Westfalen angekündigt, aus der Partei auszutreten. Auf der nächsten Landesmitgliederversammlung würden alle acht Vorstandsmitglieder zudem nicht erneut kandidieren,…
Suspendidas las pruebas de oposición a la Guardia Civil de este domingo por un error en las cajas que contenían los exámenes
La Guardia Civil ha informado de la suspensión de las pruebas de oposición de ingreso al instituto armado que iban a celebrarse mañana domingo, 29 de septiembre, dado que se ha encontrado un error en el etiquetado de una de las cajas que contenían los exámenes. Las pruebas se celebraban entre este sábado y mañana,…
Los nutricionistas advierten sobre el consumo de un alimento que las celebrities han viralizado en los últimos años
Muchas personas buscan adelgazar en poco tiempo y sin hacer muchos esfuerzos. Para ello, recurren a los conocidos como «superalimentos». Se trata de las nuevas alternativas alimentarias que junto con buenos hábitos y ejercicio físico, ayudan a conseguir mejoras significativas en la salud. Uno de los superalimentos a la orden del día es el «musgo…
El “cordón sanitario” contra la ultraderecha alemana supera su primera prueba en Turingia
El cordón sanitario, tendido contra la ultraderechista Alternativa para Alemania (AfD) superó este sábado su primera prueba en el estado federado de Turingia al ser elegido con los votos de los otros partidos el diputado cristianodemócrata Thadäus König como presidente del parlamento regional. La AfD fue el partido más votado en las elecciones regionales del…
¿Eres un “guerrero de fin de semana”? Tus beneficios pueden ser los mismos que los de practicar ejercicio regular
La principal razón para no realizar ejercicio físico es la falta de tiempo, especialmente durante la semana laborable. En España, según el Módulo de Salud de la Encuesta de Condiciones de Vida 2022, cerca de un 40% de las personas de 16 y más años realizaban actividad física regular en su tiempo libre, frente al…
Hisbollah-Chef bei israelischem Angriff getötet – eskaliert der Krieg jetzt?
Zuerst verkündete Israel den Tod von Hisbollah-Chef Hassan Nasrallah. Nun trauert die Miliz auch selbst um ihren langjährigen Anführer. Wie es jetzt weitergeht, ist völlig offen. Der Generalsekretär der libanesischen Hisbollah, Hassan Nasrallah, ist bei einem israelischen Luftangriff getötet worden. Nasrallah sei auf die „Seite seines Herrn“ gewechselt und habe sich seinen „großen und unsterblichen Märtyrern angeschlossen“,…
Puigdemont: “Algunos tenemos que luchar con una mano atada a la espalda”
El expresidente de la Generalitat Carles Puigdemont ha denunciado este sábado que la ley de amnistía fue un primer paso pero es insuficiente para reparar el daño causado a Cataluña y a sus ciudadanos: “Algunos tenemos que luchar con una mano atada a la espalda”, ha precisado. Puigdemont ha intervenido de forma telemática en un…
Ana Portillo y Santiago Camacho se dan el “sí quiero”: todos los detalles de la ceremonia
Ana Cristina Portillo, la hija menor de Sandra Domecq, se ha casado este sábado en la Catedral de Jerez de la Frontera con Santiago Camacho. La joven diseñadora ha estado acompañada de todos sus seres queridos, especialmente de sus hermanas Alejandra, Claudia y Eugenia, hijas de Bertín Osborne, que han compartido su felicidad. “Estamos muy…
HSV-Noten gegen Paderborn: Ein Trio überzeugt, aber es gibt auch eine Fünf
Beim 2:2 des HSV gegen den SC Paderborn zeigten viele Profis eine eher durchschnittliche Leistung. Für einen Hamburger gibt’s aber sogar die Note Fünf. Hier gibt es alle MOPO-Noten im Überblick. Raab: Leistete sich vor dem 1:2 einen großen Bock, als er den Ball nicht richtig traf und anschließend überlupft wurde. Darunter litt naturgemäß das…
Hasan Nasralá, el clérigo que elevó a Hezbolá a la arena política
El turbante negro que, para los chiíes, indica la pertenencia de un clérigo al linaje de Mahoma ceñía la frente de Hasan Nasralá, el secretario general del partido-milicia chií libanés Hezbolá, asesinado este viernes por el ejército israelí, en un bombardeo a las afueras de Beirut. Entre los suyos, era considerado un sayyed, el tratamiento…
„Absolute Fehlplanung“: Absperr-Posse um frisch sanierten Radweg
Diese Beschilderung sorgt derzeit für verständnislose Blicke: Der Radweg am Beerentalweg in Eißendorf wurde erst vor ein paar Monaten komplett saniert – und ist plötzlich wieder gesperrt und als reiner Gehweg ausgeschildert. Was steckt hinter dieser Posse? „Der Umbau des Farradwegs am Beerentalweg entpuppt sich als Schildbürgerstreich“, kommentiert der Hamburger CDU-Politiker André Trepoll. Er ist Vizepräsident…
Perche la Wada ha fatto ricorso contro Sinner, rischio squalifica. Il campione: “Sorpreso e deluso”
Jannik Sinner inizia una doppia partita. Il numero 1 del tennis mondiale, se da una parte proseguira’ la sua carriera fra dritti e rovesci, dall’altra dovra’ dimostrare la sua completa estraneita’ al doping e che i bassi livelli – meno di un miliardesimo di grammo, quindi ininfluenti sotto l’aspetto della prestazione sportiva – dei metaboliti…
Israel mata a Hasan Nasralá, máximo líder de Hezbolá, en un bombardeo en Beirut
El ejército de Israel ha anunciado este sábado algo que durante décadas consideraba demasiado osado y peligroso: el asesinato de Hasan Nasralá, máximo líder de Hezbolá durante 32 años. Lo ha hecho 18 horas después de lanzar varias bombas de hasta una tonelada y con capacidad de penetrar búnkeres contra edificios residenciales en Dahiye, al…
Tragedia en Ares (A Coruña): localizan sin vida a un menor desaparecido desde el viernes
Personal de emergencias ha encontrado este sábado el cuerpo sin vida de un menor que permanecía desaparecido desde ayer viernes en Ares (A Coruña), han confirmado a EFE fuentes policiales. La alerta por el paradero de Lucas Seijo, de 14 años, trascendió en la mañana de este mismo sábado, cuando se indicó que se había…
La Diputación de Burgos apuesta por la industria verde
La Diputación de Burgos apuesta por la implantación de más industria verde en la provincia, según ha trasladado el presidente de la corporación, Borja Suárez durante en la celebración del Día de la provincia, al que han asistido cerca de 300 alcaldes en la localidad de Quintana-Martín Galíndez. “Somos la provincia de Castilla y León…