Un bărbat cunoscut ca simpatizant de extremă dreapta a fost reţinut, după ce l-a înjunghiat pe un copil de 12 ani într-un centru comercial din orașul Oulu, în nordul Finlandei, a anunțat vineri poliția, relatează Reuters.
Copilul în vârstă de 12 ani se afla în stare stabilă, după ce a fost grav rănit în atac, a declarat poliția. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, l-a înjunghiat pe copil de mai multe ori în spate înainte de a fi oprit de un agent de securitate, a precizat Biroul Național de Investigații.
Atacul a avut loc joi seara, iar bărbatul a vizat şi un al doilea copil. Bărbatul va fi acuzat de două tentative de omor, a transmis Biroul Național de Investigații.
“Ancheta penală se află încă într-un stadiu incipient, iar poliția nu cunoaște motivul exact al atacului. Ei știu, totuși, că suspectul are un trecut în activități de extremă dreaptă”, a precizat NBI.
Premierul finlandez Petteri Orpo a condamnat atacul. “Violența extremei drepte este o amenințare reală în Finlanda”, a declarat Orpo într-o postare pe rețeaua de socializare X. “Nu există loc pentru extremism de niciun fel în această țară.”