Locul din România unde a nins în luna iulie. S-a depus inclusiv un strat subțire de zăpadă

Locul din România unde a nins în luna iulie. S-a depus inclusiv un strat subțire de zăpadă

Locul din România unde a nins în luna iulie nu e deloc departe de București. Aici, un fenomen extrem s-a produs chiar în a doua lună de vară. S-a depus inclusiv un strat de zăpadă destul de subțire.

Locul din România unde a nins în luna iulie

Vremea s-a stricat în ultimele zile. Mai multe zone din țară au fost lovite fie de ploi torențiale, fie de furtuni. În altele în schimb s-au produs și mai multe fenomene extreme, printre care și ninsoarea.

Locul din România unde a nins în luna iulie este Dâmbovicioara din județul Argeș. Deși suntem în luna lui cuptor, care ar trebui să fie cea mai călduroasă lună din an, iată că ploaia s-a transformat în fulgi de zăpadă în această zonă.

Imaginile au fost surprinde de camerele de supraveghere ale unei cabane. Astfel, se poate observa cu ochiul liber o ninsoare cât se poate de ușoară, ca la început de iarnă. Mai mult de atât, zăpada s-a și depus.

Mai exact, în curtea cabanei se observă un strat subțire de zăpadă. Menționăm însă că această cabană se află la o altitudine de aproape 1000 de metri în Munții Piatra Craiului. Se pare, deci, că la altitudini mari a nins.

Un fenomen asemănător s-a produs și Mongolia

Și se pare că și în orele următoare vremea va fi instabilă în România. Astfel, după ce a nins în luna iulie, e posibil ca și alte fenomene extreme să se mai producă. Și nu doar oamenii din țara noastră sunt surprinși.

Spre finalul lunii iunie a nins de asemenea într-o țară. Deși aici temperaturile sunt extrem de ridicate în general, iată că schimbările din ultima perioadă au dus la fenomene complet neașteptate.

Este vorba despre Mongolia, o țară din Asia Centrală. Deși clima de aici este una continentală, iată că a venit și ninsoarea. Cetățenii din capitala țării, Ulan Bator, au fost luați prin surprindere de o ploaie torențială.

În doar câteva ore, ploile abundente s-au transformat în ninsori. Iar deși este vară, oamenii s-au trezit cu zăpadă pe străzile care în urmă cu doar câteva zile erau pline de verdeață. Totodată, casele au fost și ele acoperite de un strat subțire de omăt.

Please follow and like us:
Pin Share