Viktor Orban explică de ce Volodimir Zelenski nu a acceptat propunerea unui armistițiu. Reacția Kremlinului pe tema vizitei premierului ungar la Kiev

Viktor Orban explică de ce Volodimir Zelenski nu a acceptat propunerea unui armistițiu. Reacția Kremlinului pe tema vizitei premierului ungar la Kiev

Viktor Orban a recunoscut după vizita efectuată marți la Kiev că Volodimir Zelenski a refuzat propunerea încheierii unui armistițiu înainte de lansarea negocierilor de pace. Premierul ungar a prezentat totodată argumentele expuse de președintele ucrainean, relatează Ukrainska Pravda.

Într-un interviu acordat unui jurnalist prorus care l-a însoțit la Kiev, Viktor Orban a declarat că Volodimir Zelenski a respins propunerea sa de armistițiu.

„I-am spus domnului președinte că inițiativele sale necesită mult timp din cauza practicilor diplomației internaționale. Prin urmare, l-am rugat pe domnul președinte să se gândească dacă ar fi posibil să se facă ceva puțin diferit: încetarea focului și apoi negocieri cu Rusia, pentru că un armistițiu ar grăbi ritmul acestor negocieri”, a susținut premierul ungar.

Această propunere, interpretată de presa ucraineană ca fiind favorabilă Rusiei, a fost exclusă de Zelenski. Potrivit lui Orban, președintele ucrainean i-a spus că se îndoiește de logica propunerii sale și nu o susține, deoarece Kievul are o experiență neplăcută în tentative de armistițiu avute în trecut cu Moscova. Precedentele încercări de încetare a focului „nu au fost bune pentru Ucraina”, a conchis premierul ungar.

Kremlinul pretinde că nu avea așteptări

Pe de altă parte, Kremlinul a ținut să afișeze o oarecare indiferență față de vizita lui Orban la Kiev, prima de la declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina. Întrebat despre întrevederea de marți dintre Orban și Zelenski, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că regimul pe care îl reprezintă „nu avea nicio așteptare”, transmite Ukrainska Pravda.

Peskov a mai susținut că această vizită ar fi fost condiționată de preluarea de către Ungaria a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene și că Viktor Orban, considerat de mulți analiști politici un „cal troian” al Rusiei lui Putin în UE și NATO, ar fi un „apărător ferm al intereselor naționale”.

Și totuși, în timp ce Orban se afla la Kiev, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto discuta la telefon cu omologul său rus Serghei Lavrov. Potrivit Ministerului rus de Externe, discuția a avut loc la inițiativa Budapestei. „S-a subliniat că cooperarea bilaterală, în ciuda situației internaționale extrem de dificile, continuă să se dezvolte progresiv în spiritul pragmatismului sănătos și al beneficiului reciproc”, a transmis, sec, MAE de la Moscova.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share