Animale din România pe cale de dispariție

RMAG news

România nu este la fel de afectată de schimbările climatice precum alte zone de pe glob unde specii de animale sunt în pericol de extincție.

Cu toate acestea, braconajul este principala cauză care determină riscul de dispariție a unor specii superbe de animale, iar pe locul secund, la mică distanță, este un alt factor determinat de intervenția omului în natură: distrugerea pădurilor și a habitatului natural al unor specii.

Citește acest articol și vei afla o parte dintre animalele în rândul cărora există un risc mai mic sau mai mare de dispariție din țara noastră.

Zimbrul

Zimbrul este un animal sălbatic care la maturitate poate să cântărească până la o tonă. Până în urmă cu mai multe decenii, zimbrul putea fi întâlnit în întreg continentul european, mai puțin în Spania, Italia și în Scandinavia de Nord.

Este un animal mare, impunător, fiind cel mai mare mamifer terestru din Europa.

În România, mai sunt aproximativ 200 de zimbri, iar aceștia au fost aduși din alte zone din Europa. Ei trăiesc în medii controlate, adică în rezervații naturale și sunt monitorizați în mod constant.

Zimbrul mai este cunoscut și ca „bizonul european”, fiind un animal spectaculos care a reprezentat o sursă de inspirație inclusiv pentru creatorii de sloturi video, care au lansat jocuri ce au bizonul în prim plan, așa cum este jocul Bison Valley pe care îl poți accesa în aproape orice casino online.

Castorul

Un animăluț simpatic, de dimensiuni mici spre medii, castorul obișnuia să fie întâlnit foarte des în habitatul lui natural în urmă cu 2-3 decenii.

Din păcate, în momentul de față cu greu se mai găsesc în natură exemplare de castori. Principala cauză care a determinat reducerea până aproape de dispariție a acestei specii este braconajul, castorul fiind vânat pentru carne și pentru blana sa.

Castorul este cea mai mare rozătoare din Europa, iar un exemplar la maturitate poate să atingă și până la 20 de kg în greutate.

De câțiva ani încoace se încearcă repopularea cu o populație de castori în județul Brașov, într-o rezervație naturală, tocmai pentru a prezerva specia. Cândva, castorii puteau fi întâlniți aproape pe tot continentul european, însă astăzi sunt în pericol de dispariție în majoritatea țărilor.

Râsul

Râsul este un animal sălbatic de dimensiuni medii care poate fi întâlnit în mai multe țări din Europa de Est. Este un prădător care se hrănește cu rozătoare mici, iepuri, veverițe, dar poate vâna și păsări. Necesarul de hrană al unui râs adult ajunge la 1-2 kg de carne pe zi.

În tot continentul european mai trăiesc aproximativ 9.000-10.000 de râși, iar 2.000 dintre aceștia sunt în România.

Având în vedere că numărul populației mature de râși este undeva la 7.000, deci sub limita de 20.000, a fost declarată o specie în pericol de dispariție.

În prezent, sunt câteva asociații pentru protecția animalelor care monitorizează râșii din Munții Făgăraș, acolo unde se încearcă menținerea unei populații cât mai active și cât mai numeroase prin adoptarea unor măsuri specifice de combatere a braconajului – sunt implicate multe asociații pentru protecția animalelor în proiecte contra braconajului.

Capra neagră

Capra neagră este unul dintre animalele care pot fi văzute destul de greu în habitatul natural, iar explicația este simplă: trăiește în regiunile foarte înalte din Munții Carpați, în locuri unde omul poate ajunge mai greu.

Are o înălțime de puțin peste 1 metru, fiind un animal foarte agil. Chiar dacă are abilități excelente de cățărare pe pantele abrupte ale vârfurilor din munții Carpați, căderile de pe stânci reprezintă adesea un pericol fatal pentru capra neagră.

Un al doilea risc major este reprezentat de animalele de pradă precum ursul, lupul sau râsul. Fiind un animal protejat, evident că a crescut și interesul braconierilor.

În România, se estimează că ar mai fi aproximativ 6.000 de capre negre în momentul de față, însă este greu de stabilit un număr precis pentru că ele trăiesc la înălțimi foarte mari, iar monitorizarea lor nu este tocmai la îndemână.

Nurca europeană

În ciuda faptului că este un animal sălbatic, de mici dimensiuni, nurca europeană este un animăluț extrem de simpatic.

Trăiește în habitat natural în multe regiuni din Europa de Vest dar și din Europa de Est, putând fi întâlnită, pe lângă România, și în Rusia, Ucraina sau Estonia.

Se hrănește preponderent cu peștișori, dar poate vâna și păsări de dimensiuni mici sau chiar rozătoare mici.

În Rezervația Naturală Delta Dunării, sunt puțin peste 1.000 de nurci europene, însă specia este în pericol de extincție la noi în țară.

The post Animale din România pe cale de dispariție appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share