Alegeri Marea Britanie: Rishi Sunak, demisie de la șefia Partidului Conservator şi scuze pentru pierderea alegerilor. Ce a spus despre Keir Starmer

Alegeri Marea Britanie: Rishi Sunak, demisie de la șefia Partidului Conservator şi scuze pentru pierderea alegerilor. Ce a spus despre Keir Starmer

Premierul britanic Rishi Sunak şi-a anunţat vineri demisia din funcţia de lider al Partidului Conservator, în urma înfrângerii categorice suferite în alegerile legislative desfăşurate joi, informează News.ro.

„Îmi pare rău”, a spus Rishi Sunak într-un discurs rostit vineri, înainte de a părăsi Downing Street 10, la o zi după victoria zdrobitoare a laburiştilor în alegerile generale.

El va rămâne lider al conservatorilor până la desemnarea unui succesor.

În discursul rostit în faţa Downing Street 10, sub privirille soţiei sale, care a stat în spatele lui, Rishi Sunak a cerut scuze pentru pierderea alegerilor.

„În curând mă voi întâlni cu Majestatea Sa Regele pentru a-mi prezenta demisia din funcţia de prim-ministru al ţării. Aş dori să spun, în primul rând, că îmi pare rău. Mi-am dat toată silinţa pentru această funcţie, dar aţi trimis un semnal clar că guvernul Regatului Unit trebuie să se schimbe şi că judecata dumneavoastră este singura care contează. V-am auzit furia, dezamăgirea. Şi îmi asum responsabilitatea pentru această pierdere”, a declarat el, adresându-se naţiunii.

Cu fair-play, Sunak i-a urat liderului laburist Keir Starmer, câştigătorul alegerilor, succes în calitate de prim-ministru, spunând că este „un om decent, cu spirit public”.

„Deşi a fost adversarul meu politic, Keir Starmer va deveni în curând prim-ministrul nostru. În această funcţie, succesele sale vor fi succesele noastre şi îi doresc numai bine lui şi familiei sale. Indiferent de dezacordurile noastre din această campanie, el este un om decent, cu spirit public, pe care îl respect. El şi familia sa merită cea mai bună înţelegere din partea noastră, pe măsură ce fac tranziţia uriaşă către noile lor vieţi din spatele acestei uşi şi în timp ce va avea de făcut faţă acestei slujbe extrem de solicitante într-o lume din ce în ce mai instabilă”, a spus Rishi Sunak.

Partidul Laburist a câștigat alegerile legislative din Regatul Unit organizate joi, ceea ce va deschide calea unui nou capitol în istoria politică britanică, după 14 ani în care puterea a fost deținută de conservatori, indică sondajele de la ieșirea de la urne.

Estimările televiziunilor britanice arată că laburiștii vor deține 410 dintre cele 650 de mandate din Camera Comunelor. Partidul Conservator, al actualului premier Rishi Sunak, ar urma să obţină 131 de mandate, acesta fiind cel mai slab rezultat înregistrat de la începutul secolului XX. Partidul Reform UK, antimigrație, al lui Nigel Farage, este cotat cu 13 mandate, iar Partidul Liberal Democrat va avea zece mandate.

Partidul Verzilor din Anglia şi Ţara Galilor va avea doi deputați, Plaid Cymru – patru mandate, iar celelalte partide – 19 mandate.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share