Medicul care a stârnit mistere și controverse. De ce îl iubeau pacienții, iar colegii îl disprețuiau

Medicul care a stârnit mistere și controverse. De ce îl iubeau pacienții, iar colegii îl disprețuiau

Povestea învăluită în mister a unui medic iubit de pacienți, dar neapreciat de colegii de breaslă, cu excepția lui Carol Davila.  Aloys Drasch, un doctor care poate fi asemănat cu celebrul dr. House și care a lăsat în urma sa o mulțime de anecdote.

Cine a fost dr. Aloys Drasch

Dr. Aloys Drasch face parte din medicii secolului al XIX-lea, de peste hotare, care profesau în țară sub coordonarea renumitului Carol Davila. Aloys Drasch îl impresiona tot timpul pe profesorul său cu metodele sale de rezolvare a problemelor pacienților, mai exact ale bucureștenilor.

Oamenii îl apreciau pentru carismă și felul în care se apropia de ei. În pofida acestei situații, colegii de breaslă îl considerau un șarlatan, escroc sau un ahtiat după bani. Ce motive aveau?

Dr. Aloys Drasch este descris în cărțile despre el precum un bărbat foarte înalt, cu mâini și picioare neobișnuit de lungi, uscățiv și puternic. De asemenea, așa cum se poate vedea în imagine, avea ochi profunzi, o barbă scurtă, o față lunguiață și o frunte înaltă, care îi dădea un act de noblețe intelectuală.

Medicul se afișa mereu cu pălării cu margini largi și făcea pași apăsați, iar glasul îi era precum un bas adânc. Toate aceste detalii au lăsat impresia multora dintre ei că era o autoritate în știința medicală.

Fiind o persoană cu dimensiuni mari, Drasch purta mereu mănuși și ghete comandate direct din Suedia. Se spune că făcea dușuri reci, iarna dormea fără căldură în casă și nici nu purta pulovere sau blană.

În plus, dr. Aloys Drasch mânca foarte mult. Potrivit celor care l-au cunoscut, precum doctorul C.D. Severeanu, medicul nu se ridica așa ușor de la o masă, căci avea un apetit cât pentru patru persoane. Se mai crede că ar fi avut diabet.

Dincolo de acestea, observându-i-se performanța în Medicină, doctorul a dat naștere a numeroase vorbe de bine, dar și de rău. Erau colegi de breaslă care considerau că își păcălea pacienții pentru bani.

Profesa dr.  Aloys Drasch fără diplomă?

Tot C.D. Severeanu, un mare chirurg al vremurilor de atunci, a început să se întrebe despre existența unei diplome în cazul colegului său. Asta după ce acesta i-ar fi mărturisit că nu lucrează cu metode tocmai cinstite pentru a-și asigura un număr mare de clienți.

”Domnule profesor, dacă aş face eu clientelă ca d-ta, aş muri de foame. Lumea este proastă şi numai prin acrobaţie poţi să-i storci tot ce vrei”, ar fi fost cuvintele lui Aloys Drasch.

”Nu ştiu dacă acesta avea diplomă sau nu, şi ce fel de diplomă va fi avut. Ceea ce ştiu este că era un mare farsor, un şmecher aşa cum îi plăcea publicului. Prin extravaganţele lui, prin mistificarea lumii, avea o clientelă numeroasă. (…) Hapurile lui Drasch erau renumite în toată ţara. Ce erau acele hapuri? Erau compuse din răşină de jalapa zdrobită cu muchia toporului, iar bulgării şerauţ acoperiţi cu praf de rugină de fier”, a mai detaliat Severeanu.

Același C.D. Severeanu a mărturisit cum Aloys Drasch ar fi profitat de pacienții bolnavi, aflați la mare depărtare. Pe aceștia îi punea să-i pregătească mereu, în prealabil, două pâini și o sticlă de vin.

”Când se ducea la un bolnav, mai cu seamă la cei mai depărtaţi, spunea că a doua zi când o veni să găsească pregătite două pâini şi o sticlă cu vin. A doua zi, după ce mânca pâinile, bea vinul, pleca spunând că avea să se gândească ce să dea bolnavului. La unii bolnavi le prescria o soluţie de sulfat de fier (calaican) într-o sticlă, în alta tanin şi recomanda bolnavului să bea o lingură din una şi peste un sfert de ceas din a doua şi de va vedea scaun negru, este semn bun că se făcea bine. Cele două soluţii în stomac făceau lichid negru, scaunele erau negre, iar bolnavul se minuna de ştiinţa doctorului Drasch, iar dacă nu se făcea bine, spunea că nu mai avea zile.”, a mai spus același medic.

Adevărate sau nu speculaiile, cert este că Aloys Drasch l-a vindecat pe generalul Gheorghe Magheru de tuberculoză și de o afecțiune la stomac. Printre metode i-a recomandat o dietă pe bază de ouă, lapte, mese regulate și odihnă.  Se mai spune că Magheru, după ce s-a vindecat, l-a sfătuit p Drasch să plece în Țara Românească.

Please follow and like us:
Pin Share