Creatura deosebit de rară care a fost surprinsă în România. E o ființă unică în lume, din păcate este pe cale de dispariție

Creatura deosebit de rară care a fost surprinsă în România. E o ființă unică în lume, din păcate este pe cale de dispariție

Creatura rară care a fost găsită în România. Este unică în lume și puțini s-ar fi așteptat ca aceasta să-și facă apariția pe teritoriul țării noastre. I-a luat pe mulți prin surprindere, dar este o bucurie că a fost identificată.

Creatura rară din România care și-a făcut apariția pe teritoriul țării noastre

Creatura rară găsită în România este, de fapt, un pește. Aspretele este cel mai rar pește din lume și a fost filmat pentru prima oară în această vară, pe timp de noapte, în habitatul său natural din râul Vâlsan, în județul Argeș.

El a fost identificat în timpul unei acțiuni internaționale de pescuit științific la asprete. Nouă ihtiologi fac parte din aceasta, în perioada iunie-iulie 2024 desfășurându-se etapa finală.

Zilele acestea, s-au descoperit 55 de exemplare de asprete, în 6 stații de pescuit științific, într-o porțiune de  16 kilometri de pe râul Vâslan- singurul de glob unde creatura rară se mai regăsește , între satele Brădetu și Vâlsănești.

Prima pescuire a avut loc pe 27 iunie, în satul Mușătești din județul Argeș, cu scopul de a identifica puietul de asprete. Experții care fac parte din cadrul proiectului Aspretele Trăiește, Nagy Attila și Mircea Mărginean, au găsit cinci adulți și un juvenil.

Aspretele a fost găsit în România.
Sursa foto: colaj Fanatik/Youtube

Râul în care trăiește este foarte poluat

Alex Găvan, conservaționist și fondator al proiectului Aspretele Trăiește, a vorbit despre acest subiect și a tras un semnal de alarmă. Râul în care peștele rar trăiește este extrem de poluat. Iar asta ar putea conduce la dispariția speciei.

„Chiar este o cursă contracronometru pentru a salva aspretele, o cursă contracronometru ce nu poate fi câștigată fără existența unui râu curat și sănătos, cu debit ecologic asigurat conform legii de către Hidroelectrica. Un râu de care autoritățile locale să aibă grijă și care să nu mai fie o groapă de gunoi, așa cum se întâmplă în prezent.

Altfel, pur și simplu, va fi o crimă cu premeditare. Iar aceste autorități nu vor mai putea să ridice din umeri și să paseze responsabilitatea, așa cum o fac acum. Dacă coborâm acum la apa Vâlsanului, oriunde în arealul aspretelui, nu vom găsi o singură piatră sub apă care să fie curată și care nu fie acoperită de poluarea organică.

Avem aspretele, o ființă unică în lume și care încă trăiește. Avem Vâlsanul, unul dintre cele mai frumoase râuri din Europa. Comunitatea de pe Valea Vâlsanului nu poate fi revitalizată. Nu poate avea un viitor în care oamenii săi să fie fericiți și sănătoși, atât timp cât râul este otrăvit. Atât timp cât râul este bolnav. Pentru că râul, apa, înseamnă Viață”, a declarat Alex Găvan, conform adevarul.ro. 

Please follow and like us:
Pin Share